Posts Tagged ‘ginduri’
La pomul lăudat, cu sacul
Mă uit pe blog şi văd că n-am mai scris nimic de fix şaptişpe zile. Bon, planeta e mare, sunt multe de explorat aşa că n-apuc, pe cît de des aş vrea, să mă aflu faţă în faţă cu foaia albă virtuală care aşteaptă nerăbdătoare să o excit cu ceva vorbe de duh iar neuronii mei rămîn pleoştiţi, inhibaţi fiind de goliciunea foii. Şi cică goliciunea ar trebui să excite. Mda! Oricum, mi-am propus să-mi solicit inspiraţiunea şi în alt fel de scrieri decît cele blogheristice.
Pe blog zisei că să scriu numai săptămînal ceva… profund. Şi iaca au trecut şap’şpe zile iar ce vreau să scriu eu acum e mai mult “fund”, nu şi “pro”. Dar tot aşa sunt şi realităţile pe plaiul mioritic (“fund” adică; “pro” mai vedem noi dacă şi cînd). E bine oricum, măcar am parte de ceva virilitate neuronală iar foaia se simte şi ea excitată. Deci, toată lumea-i mulţumită :)
Read the rest of this entry »
Nedumerire
Am fost aseară la o adaptare după Visul unei nopţi de vară a lui William Shakespeare interpretată de actori tineri. Ocazie cu care am constatat că nu înţeleg şi nu îmi plac adaptările moderne după opere din secolul XVI. Un duce îmbrăcat în tricou cu mînecă scurtă şi bermude din material gen camuflaj. Îi lipsea Kalashnikov-ul.
Şi de ce se urlă aşa de mult în piesele astea de teatru cu actori tineri? E oare un soi de alienare care prinde la public? Lumea deja este un imens ospiciu. Chiar mai e necesară simularea unuia pe scenă?!
Sfetnicul
Se zice că noaptea e un sfetnic bun. Dar cînd ai insomnii, noaptea nu mai e deloc un sfetnic bun, ci o matroană care transformă ideile în curve şi le pune să te violeze pînă la leşin. Leşinul tău.
Dezamăgire
Ştiam despre dezbaterea de la TVR dintre Băsescu şi Geoană, dar am decis să nu-mi modific programul de seară pentru a o viziona. Am considerat mai important să mă întîlnesc cu o prietenă cu care nu mă mai văzusem demult. Apoi, nici Băsescu, nici Geoană nu-mi puteau spune nimic nou care să mă facă a-mi schimba sentimentele faţă de ei.
Aşadar, dezamăgirea mea nu a fost provocată de ceea ce s-a întîmplat pe parcursul dezbaterii, ci de ce s-a întîmplat la finalul ei. Pentru că am prins exact sfîrşitul cînd am ajuns acasă. Momentele în care moderatorul Robert Turcescu le-a dat cadourile sale protagoniştilor apoi le-a pus întrebările de “jurnalist”.
Read the rest of this entry »


