Saturnianul

Posts Tagged ‘jurnal’

În urmă cu un an şi jumătate scriam această postare unde mă erijam într-un profet al propriului viitor şi prevedeam dispariţia, într-o bună zi, a acestui blog datorită unui ceva frumos, minunat care urma să se întîmple. Ei bine, acea zi a venit!

Blogul n-o să dispară fizic dar se va lăsa liniştea pe el. Ceea ce s-a şi întâmplat de 3 luni jumate. Nu ştiu dacă pentru o vreme sau dacă definitiv. Dar mesajele mele au ajuns unde trebuie. Iar blogul mi-a fost un bun şi credincios purtător al mesajelor mele. Energiile au vibrat şi Universul a răspuns. Ceva-ul minunat a căpătat identitate şi formă. Iar eu am trecut într-o altă etapă: cea în care chemarea în eter s-a materializat devenind o chemare în concret.

Vă mulţumesc că mi-aţi citit rândurile, fie din când în când, fie cu regularitate. Şi mulţumesc celor care mai trec pe-aici citind din urmă. Nu spun nici “la revedere”, nici “adio”. Fiindcă nu ştiu ce va fi. Ştiu doar că acum am plecat de aici.

Articolul ăsta porneşte de la o notă pe facebook al lui Pheideas, unde mă întreabă “dacă ştiu eu vreun patriot”. Ce trebuia să fie un răspuns scurt s-a transformat într-un articolaş, aşa că am ales să postez pe blog.

La nivel declarativ, ştiu destui patrioţi. Îi vezi şi pe la teve (mai ales pe-acolo) Altfel, sincer nu prea ştiu. Dar ştiu că eu nu sunt patriot. Cu atît mai puţin la nivel declarativ. N-am nevoie să salvez aparenţe. Ca să pot fi patriot îmi sunt necesare motivaţii mult mai serioase decît simplul fapt că m-am născut în ţara asta. Eu nu ader la retorica cu glia strămoşească, frumuseţile patriei etc. Pentru că nu trăiesc singur în patria asta, ci înconjurat de oameni. Dacă trăiam singur eram doar eu responsabil de a mă simţi şi a fi patriot. Iar oamenii îi simt străini. Străini de mine, străini unii de alţii, străini de ţara unde trăiesc. Parcă ar trăi pe un pămînt care nu este al lor, unde stau temporar şi de unde urmează să-şi ia tălpăşiţa curînd. Şi nu pot în ruptul capului să fiu patriot doar pe baza retoricii epatante despre patriotism.

Sunt şi adeptul zicalei “omul sfinţeşte locul”. Geaba ai frumuseţi dacă îţi bagi picioarele în ele. Pămîntul e pămînt oriunde: şi aici, şi în Germania, şi peste ocean. Ceea ce îl transformă în glie şi face să te simţi legat de ea sunt oamenii care trăiesc pe acel pămînt şi ceea ce fac, cum sunt ei. Iar la noi sunt tot mai puţini cei care sfinţesc locul şi tot mai mulţi cei care-l afurisesc. Îl afurisesc nu verbal, ci la modul dureros de concret şi palpabil.

Eu încerc să sfinţesc micile mele locuri pe care le străbat. Mă strădui să fiu civilizat, să respect oamenii cu care intru în contact, să le vorbesc frumos, să respect regulile de convieţuire civilizată, să respect regulile de circulaţie etc. Dacă asta înseamnă că sunt patriot, atunci sunt. Dar eu tot nu mă simt patriot. Pentru că nu pot fi patriot doar pentru pămîntul pe care calc. Patriot pot fi doar dacă mă simt ca făcînd parte dintre oamenii printre care trăiesc nu doar prin intermediul unor concepte abstracte precum “naţiune”, dacă ei se simt ca aparţinînd unii altora. Eu nu trăiesc abstract. Prin urmare concepte abstracte ca “naţiune”, “popor”, “ţară” nu-mi spun nimic şi nu înseamnă nimic. Conceptele abstracte se pot schimba oricînd prin simpla schimbare a cuvintelor cu care sunt definite. Ceea ce rămîne concret, real, palpabil şi de luat în seamă este fiinţa umană.

Mă uit pe blog şi văd că n-am mai scris nimic de fix şaptişpe zile. Bon, planeta e mare, sunt multe de explorat aşa că n-apuc, pe cît de des aş vrea, să mă aflu faţă în faţă cu foaia albă virtuală care aşteaptă nerăbdătoare să o excit cu ceva vorbe de duh iar neuronii mei rămîn pleoştiţi, inhibaţi fiind de goliciunea foii. Şi cică goliciunea ar trebui să excite. Mda! Oricum, mi-am propus să-mi solicit inspiraţiunea şi în alt fel de scrieri decît cele blogheristice.

Pe blog zisei că să scriu numai săptămînal ceva… profund. Şi iaca au trecut şap’şpe zile iar ce vreau să scriu eu acum e mai mult “fund”, nu şi “pro”. Dar tot aşa sunt şi realităţile pe plaiul mioritic (“fund” adică; “pro” mai vedem noi dacă şi cînd). E bine oricum, măcar am parte de ceva virilitate neuronală iar foaia se simte şi ea excitată. Deci, toată lumea-i mulţumită
Read the rest of this entry »

You are a pain in my fingertips but I still love you. I love your body, I love your neck, your frets & strings. Just let me touch you properly and feel your every nerve. We can be good friends babe and even lovers. Let’s make love!

Într-o zi acest blog va dispărea! Ori, poate, doar se va transforma, va trece la un alt nivel evolutiv, într-o altă dimensiune. Pixelii pe care se înşiră gîndurile mele se vor… înălţa purtînd cu ei gînduri de pe o altă frecvenţă. Simplul fapt că mi-a venit să scriu rîndurile acestea ca din senin arată că ziua aceea o simt. E acolo. Aşteaptă. Deloc apropiată dar nici foarte depărtată. Ceva care trăieşte în acea zi aşteaptă să-i vină timpul. E un ceva frumos, minunat. Nu ştiu ce, cum şi în ce formă. Nici măcar nu mi se conturează încă. Dar simt că e acolo. Şi că aşteaptă.