S@urnianul

Posts Tagged ‘oameni’

Am fost aseară la o adaptare după Visul unei nopţi de vară a lui William Shakespeare interpretată de actori tineri. Ocazie cu care am constatat că nu înţeleg şi nu îmi plac adaptările moderne după opere din secolul XVI. Un duce îmbrăcat în tricou cu mînecă scurtă şi bermude din material gen camuflaj. Îi lipsea Kalashnikov-ul.

Şi de ce se urlă aşa de mult în piesele astea de teatru cu actori tineri? E oare un soi de alienare care prinde la public? Lumea deja este un imens ospiciu. Chiar mai e necesară simularea unuia pe scenă?!

Văd aici un filmuleţ care vorbeşte despre copii bolnavi de cancer, leagă fenomenul de recoltele stropite cu chimicale şi pledează pentru cele bio, crescute natural. Privind nişte secvenţe am realizat o contradicţie flagrantă: ni se spune că substanţele chimice cu care se stropesc pomii nu afectează omul. Dar fermierul le prepară cu mănuşi de protecţie iar cînd le împrăştie poartă mască de gaze. Iar pe cutii este desenat semnul care indică toxicitatea. Idiot să fii să crezi că substanţele alea nu afectează omul doar pentru că nu le-a inhalat direct. Deci oamenii care vorbesc prin filmuleţul ăla au perfectă dreptate să militeze pentru agricultura bio.

Numai că eu am o reţinere vizavi de fezabilitatea unei agriculturi bio în condiţiile actuale. De ce? În opinia mea, o agricultură globală bio este incapabilă să suţină 7 miliarde de oameni. Fără stimulente care să le grăbească creşterea şi pesticide care să le apere de dăunători, recoltele ar fi mult mai reduse. Încercaţi să hrăniţi 1 milion de oameni cu 1000 de pîini. În caz că nu sunteţi Iisus Hristos, nu veţi reuşi.

Unde vreau s-ajung? La faptul că ne aflăm în situaţia de a face o alegere grea: ori populaţia planetei trebuie redusă drastic pentru a se putea adopta agricultura naturală, ori acceptăm organismele modificate genetic sau chiar create artificial ca să putem hrăni 7 miliarde de mîncăi (care vor fi vreo 9 peste trei decenii, dacă nu mai devreme).

Mai e o cale: controlul drastic al natalităţii din secunda asta şi desfiinţarea războiului ca afacere. Dar astea sunt utopii încă. Cert e că, oricum am da-o, trebuie să ne facem frate cu dracul ca să trecem puntea. Ce urmează, deci? Ce putem accepta?

Citeam la Fănel pe blog un articol despre unii concetăţeni rămaşi captivi într-o falie temporală din care, paradoxal, au uitat multele rele şi au păstrat doar iluzoriile stări pozitive, blocaţi fiind pe refrenul “era mai bine înainte”. Paradoxal pentru că, în general, românii, ca popor, au tendinţa de a vedea numai lucrurile rele şi de a le ignora pe cele bune. De ce nu se întîmplă aşa şi în cazul Iepocii de “Haur”, nu ştiu.

Dar ştiu că destui dintre aceşti concetăţeni captivi temporal, ce bagă la înaintare afirmaţia “filosofică” de mai sus, fac şi acum ce făceau atunci: stau cu şnapsul în nas de dimineaţă, taie frunză la câini sau muncesc de mîntuială şi înjură tot ce pot că nu le (mai) pică pară mălăiaţă. Singurul element care lipsea înainte din ecuaţia asta era tăiatul de frunză la cîini. Însă asta se întîmpla nu pentru că voiau, ci pentru că erau obligaţi.

Puteţi citi la Fănel o parte din lucrurile din cauza cărora nu era bine şi nu ar trebui să le uităm, nu insist asupra lor. Mie mi-au răsărit trei mirări după articolul lui:

1. Oare de ce au avut nevoie românii de un dictator ca să facă treabă?!
2. Nu o pot face decît biciuiţi?!
3. Suntem doar nişte sclavi ce nu se pot descurca fără stăpîn?!

Un ospătar care îţi zîmbeşte cînd intri în local făcîndu-te să te simţi binevenit şi relaxat. Un om care mulţumeşte zîmbind şi-şi cere scuze că te-a oprit pe stradă să te întrebe cît e ceasul. O domniţă care te întreabă un pic timid dacă îi permiţi să treacă în faţa ta la casă pentru că are un singur produs, în timp ce tu ai umplut banda. Funcţionara unei instituţii de stat care ţi-a dat explicaţii fără a afişa o mutră acră şi în doi peri (există, credeţi-mă).

Întîmplări banale într-o societate normală. Nu şi la noi, unde civilizaţia şi respectul (atît de sine, cît şi faţă de ceilalţi) încă fac parte din excepţii. La noi sunt ştiri. Pozitive. Mai ştiţi cuvîntul ăsta, nu? Chiar dacă poate fi mai dificil de recunoscut, pentru că timpul e scurt între bătrîna violată şi strangulată la Ştirile de la ora 17 şi pruncul ucis cu sînge rece de o mamă denaturată la Observatorul felixian de la ora 19.
Read the rest of this entry »

Voi aţi auzit de cafea? Sau de capuccino? Nu, serios, ştiţi ce-s alea, aşa-i? Spuneţi-mi că ştiţi! Şi-aşa sunt destule situaţii în care mă simt extraterestru, dar mai extraterestru ca azi nu m-am simţit niciodată.

M-am întîlnit cu un prieten şi i-am propus să intrăm într-un local aflat în apropiere de casa mea să bem o cafea. Nu mai intrasem niciodată deşi e deschis de vreo 2 luni. Ceva cu vietnamese food. Intrăm şi întreb o tanti vietnameză (am presupus eu) dacă au cafea. Sau capuccino. M-a privit atît de mirată şi încurcată de parcă întrebasem dacă are informaţii despre existenţa vieţii inteligente pe… Saturn. Şi încerc să determin cine era extraterestrul. Eu sau ea? Poate nu ştiu eu nimic despre cultura vietnameză şi la ei nu se bea cafea, sau capuccino, sau ceai. Dar se bea cola şi fanta

Ştiu, sună prea matematic pentru ceva atît de abstract şi plurivalent cum este iubirea. Hai să trecem de fraze alambicate împănate cu epitete siropoase menite să impresioneze şi să încercăm să fim simpli şi direcţi. Aşadar, cum aţi defini voi iubirea într-un cuvînt? Atît, UN SINGUR cuvînt.

După SARS, boala vacii nebune, aviară şi acum porcină, toate transformate, pe hîrtie, în pandemii apocaliptice care nu s-au petrecut niciodată (unii vor spune că nu s-au petrecut tocmai pentru că s-au luat măsuri de “prevenire”), iată că în centrul atenţiei suspiciunilor intră o altă boală: SIDA. Am găsit pe site-ul Descoperă un articol pe problema asta din care citez un fragment:

Indiscutabil, imunodeficienta exista. Atunci cand pacientii cu deficiente imunitare sunt expusi virusurilor sau bacteriilor mor de tuberculoza, de pneumonie, de surmenaj si salmonella. SIDA este asociata cu zeci de boli care nu sunt legate direct de ea. Nicio persoana nu a murit, propriu-zis, de SIDA.

Read the rest of this entry »

Articolul ăsta îl postam pe blogul meu fix acum 1 an. Naşterea lui a avut loc cu ocazia Crăciunului din doomiişepte şi s-a petrecut în paginile defunctei şi, constat cu surprindere, parţial reînviatei reviste online de s(-)atira(t) şi u(o)mor, pe numele ei de fată mare curat|murdar.

Acum îl reciclez şi îl voi recicla an de an. Pînă cînd? Pînă cînd spiritul de bază al Crăciunului la români va ajunge să fie altceva decît haleală şi beutură pînă la loc comanda.

****

DISCLEIMĂR: Aceasta este o ficţiune-pamflet. Orice asemănare cu persoane din viaţa reală nu este doar intenţionată, ci şi răuvoitoare.

GENESIS – Jesus He Knows Me (We Can’t Dance, 1991)

Ţârâitul ceasului îmi alungă somnul dulce fără pic de scrupule. Îl privesc cu ură printr-un păienjeniş lăptos: “Ce mi-o fi venit să-i pun alarma la 8 dimineaţa în ziua de Crăciun?”
Read the rest of this entry »