Saturnianul

Posts Tagged ‘oameni’

Şi fraieri, cu bătaie spre proşti! Noi românii, adică. Înghiţim căcaturi cu tonele, zicem “săru-mîna” şi ne lingem pe boticuri. Dar avem mîndrie naţională şi suntem nemulţumiţi înnăscuţi! Nimic nu e suficient de bine pentru noi, dar dacă ne întreabă cineva cum ar trebui să se facă ca să fie bine, ridicăm candid din umeri şi răspundem: “Păi de unde să ştim noi? Iei trebuie să ştie, că de-aia ie puşi acolo!” Păi, băi unicelular care s-a născut din greşeală cu creier, dacă tu nu ştii cum îţi e bine, ce trebuie să se facă ca să îţi fie bine şi te uiţi ca la icoană la ăla din parlament sau guvern, aşteptîndu-te să ştie el, atunci mori în beznă!

Da, suntem bolnavi cu capul. Sau cu sufletul. Sau cu amîndouă. Dracu’ ştie cu ce, dar suntem. Dilimandreală cronică în stadiul terminal. Morţi cerebral. There’s no country for dead men, ca să parafrazez titlul unui film.

De la ordonanţa aia idioată, care pune independenţii pe drumuri să stea la cozi aiurea-n tramvai pentru că “specialiştii” din guvern vor să aibă alaltăieri banii pentru pensie, sănătate, şomaj etc., s-a iscat o adevărată isterie mediatică. Care e doar atît: isterie. Formă fără fond! Da, sunt de acord, ordonanţa e o catastrofă a logicii, plină de contradicţii şi interpretări. Şi un retardat ar fi scris-o mai coerent şi clar (ceea ce mă face să suspectez că e concepută intenţionat aşa)! Înţeleg pînă şi pasiunea morbidă a mioriticilor de a face haz de necaz ca înlocuitor pentru “a lua atitudine” sau măcar “a gîndi” cu creierul lor. Care este el!

Totuşi… Ce treabă are asta cu stupizenia de clip-protest care le-a băşit ălora de la Taxi? Protest nu e, chiar dacă unii jubilează. Glumă nu e. Act de cultură, nici atît. Jignitor la adresa celor doi? Get real! Ăstora li s-a băgat carne în frigider cît pentru două vieţi, aşa că sunt imuni la flegme d-astea anemice. Nu, e clar! Mesajul are ca destinatar specimenul mioritic care a stat cu orele la coadă pînă i-a ieşit sufletul prin toate orificiile ca să dea bani la buget iar acum îşi topeşte frustrarea rîzînd cu gura pînă la urechi la vizionarea stupizeniei şi zicînd superior printre dinţi: “Aşa le trebuie! Bine le-o mai zice băiatu’ ăsta!” După care, luna următoare se aşează iar cuminte la coadă.

Cu ce l-ar ajuta pe mioritic să vină Şeitan sau Vlădescu să stea cu el la coadă? Vax! Ei stau o singură dată. El o să stea mereu! L-ar ajuta cu ceva dacă unul din ăştia doi ar face în aşa fel încît să nu mai trebuiască să stea la coadă. Şi aia e treaba lui, nu să stea la coadă cu mioriticii. Dar nuuu! Miorticul se bucură bolnav de “suferinţa” demnitarului alături de el pentru cîteva ore. Chiar dacă mioriticul o să sufere pe urmă pînă la moarte. El e bucuros nevoie mare că a scos Şeitan limba de-un cot alături de el. Şeitane, Vlădescule veniţi băieţi şi staţi la coadă cîteva ore cu mioriticii, că pe urmă sunt în stare să suporte batjocuri eterne cu zîmbetul pe buze.

PS: La casa de pensii, oameni care veniseră cu toate actele în regulă pentru a încheia contract apoi să dea bani, au fost refuzaţi pentru că n-aveau… dosar cu şină. Dorele tată, tu nu mai crăpi odată?!

Nu mai ştiu unde am auzit sau citit dar un personaj d-ăsta pitoresc-mioritic care are/face el bani mulţi, ar fi zis ceva de genul: “Băi nene, io mă cac aur!” Ce-o fi vrut să spună cu asta? Că lucrurile de valoare ies pe la instalaţiile de dejecţii? Sau că valoarea aurului e direct proporţională cu “plăcerea” produsă de putoarea tonelor de rahat în care s-a bălăcit pentru a-l obţine?

PS: Să fie doar coincidenţă că “lingou” (de aur) şi “lingău” sunt paronime?!

• În sfîrşit, am unde să mă uit şi eu la ştiri: Euronews şi CNN. Posturile teve româneşti le-am pus pe stop. Pe-acolo mai trec uneori, aşa cum trec unii bărbaţi pe la curve să facă chestii “murdare” pe care nu îndrăznesc să le propună iubitei/soţiei, ca să văd ce cretinisme mai nasc politicienii, cum mai merge economia şi dacă mai există economie. În rest, totul e un can-can neaoş, ori de aiurea.
• Tot la CNN am auzit un jurnalist spunînd o chestie ce mi-a dat măsura jurnalismului şi jurnalistului profesionist. Chestie care ar provoca “profesioniştilor” noştri greţuri şi vărsături numai dacă s-ar gîndi la ea. Un reporter, care relata din Africa de Sud legat de campionatul mondial, a fost rugat de către colegul din studio să-şi exprime părerea despre ceva anume. Replica reporterului a fost de nota 10: Normally, journalists don’t have opinions! (În mod normal, jurnaliştii nu au opinii!) Mi s-a confirmat că la noi nu prea există jurnalişti profesionişti, ci numai părerişti. Că echidistanţa e pentru ei fluturarea patriotică a unui drapel pe care nu dau doi bani.
• Caravana internaţională a secerişului s-a sărbătorit la sîrbi prin ieşirea la coasă a localnicilor din sate. La noi, prin discursuri cu limbaj de lemn alături de două combine aduse pe post de exponate. Motivaţia: “Umiditatea grîului e prea mare şi nu se poate secera”. Fi-r-ar mama lui a naibii de drob de sare! E clar! Iubim circul şi vorbele goale. Exact asta ne servesc politicienii. De ce ne plîngem? Le pasă de noi!
• Cică revine gripa aviară, zic nişte cercetători americani care ar fi găsit virusul la vrăbii şi struţi. Ce-i băieţi, tot nu merg bine afacerile din industria farmaceutică? Sau aţi constatat că paranoia nu e suficient de răspîndită? Hai că struţii sunt mai uşor de exterminat. Dar ce faceţi cu vrăbiile?
• De ce unora le place să se victimizeze din orice? Au impresia că sunt buricul lumii şi că soarele n-o să mai răsară iar Terra o să-şi oprească rotaţia dacă ei sunt atinşi fie şi cu un fulg? Sau e doar prostie deghizată în prea-importanţă?

Şi mai ales pe Marie Jeanne o rog să mă lămurească, fiindcă m-a “certat” pentru articolul ăsta unde vorbeam de falşii iubitori de animale şi de asociaţiile de protecţie a animalelor care au parte de sponsorizări generoase dar despre ale căror activităţi în sprijinul animalelor nu aud nimic. În schimb aud despre activităţile GIA, unde nişte fete fac treabă pe timpul lor liber şi cu banii lor de-acasă.

La mine în sectorul 2, două femei creşteau în subsolul unui bloc, o cameră mică, întunecată şi mizeră, 37 de cîini. Animalele erau pline de păduchi, purici şi viermi şi nu fuseseră niciodată scoase la lumina zilei, conform relatărilor din presă. Se pot numi aceste femei iubitoare de animale? Chiar le păsa lor de acele animale sau chinul bietelor vieţuitoare nu era altceva decît expresia problemelor şi frustrărilor acestor femei?

Despre astfel de “iubitori” de animale vorbeam în articolul meu! Acesta este exact genul de comportament care, în țările CIVILIZATE, este considerat infracţiune şi poţi fi acuzat şi condamnat de cruzime împotriva animalelor. La noi, unii încă mai cred că asta înseamnă dovadă de iubire. Trist!

Dragostea e sentimentul prin care simţi că nu mai simţi nimic altceva decît dragoste.

“Arsă” pe neuron după ce am citit articolul de aici.

Dar faceţi-o pe bune, nu vă mai prefaceţi! Asumaţi-vă responsabilitatea în totalitate cei care doriţi şi vreţi să o faceţi!

A arunca nişte resturi de mîncare şi a-i da un castron cu apă unui cîine aciuat pe stradă sau pe lîngă bloc şi apoi a spune din confortul casei tale – în care NU l-ai inclus şi pe el ca să nu lase păr şi să nu ai miros de animal – că e al tău şi eşti iubitor de animale nu reprezintă altceva decît IPOCRIZIE.

A ţine 30-40 de pisici într-un apartament de bloc, claie peste grămadă, într-o mizerie de nedescris nu se cheamă că eşti iubitor de animale, ci doar că ai nişte probleme şi frustrări pe care încerci să le depăşeşti folosindu-te de prezenţa acestor animale. De fapt, nu-ţi pasă şi de confortul lor, ci doar de al tău. Iar în ţările civilizate comportamentul intră la categoria infracţiune şi poţi fi acuzat de cruzime împotriva animalelor.
Read the rest of this entry »

Umblă zvonul că ar fi ieşit antiradare care detectează noile radare nedetectabile. Şi că anitradarele astea-s făcute de firma “Cobra”. Şi că tot ăştia au făcut şi radarele nedetectabile. Şi că poliţia s-ar dota deja cu alte radare care să contracareze noile antiradare care acum detectează şi radarele nedetectabile.

Dincolo de carcaletele informativ tipic dîmboviţean şi de nişte băieţi dăştepţi care probabil au mirosit o afacere în a fraierii guţanii vitezomani (cînd vezi că ţi-ai luat ţeapă cu noul antiradar e cam tîrziu, deja o ai luat-o în mînă. Amenda.), îmi pun următoarea întrebare: de ce ai avea nevoie de antiradar? Dacă depăşeşti viteza legală doar ocazional (şi nu cu mult), investiţia nu se justifică. Eu, unul, n-am avut niciodată antiradar deşi am mai depăşit viteza şi nu doar ocazional. Dar nu cu mult!

Dacă îţi pui antiradar înseamnă că circuli de regulă cu viteză şi cu mult peste limita legală. Şi, ţinînd cont de infrastructura şi civilizaţia rutieră a României, se cheamă că îţi cam lipseşte o doagă şi ai vocaţie de sinucigaş. Din punctul meu de vedere, vitezomanii n-ar trebui sancţionaţi în nici un fel, chiar dac-ar merge şi cu 500 la oră. Vrei să mori? Mori, frate! Mare pagubă! De ce să se mai chinuie nişte oameni să apere un prost de propria-i prostie? Cu ce ai în dotare la mansardă, cu aia defilezi. Şi-aşa e cam aglomeraţie pe şosele. Fă-ne tuturor un bine şi ajută la decongestionarea traficului! Ba chiar le-aş da şi recompense post-mortem. Decoraţia “Şoferul altruist” pentru servicii deosebite aduse societăţii şi le-aş plăti înmormîntarea.

Partea nasoală e că ăştia nu mor doar ei, de obicei îi mai iau şi pe alţii, suficient de inconştienţi ca să meargă cu unul d-ăsta în maşină sau suficient de ghinionişti să se trezească cu unul în faţa lor. Aici e adevărata tragedie. Iar amenzile la noi sunt o mare frecţie la piciorul de lemn. Şi-atunci aş miza pe prevenţie. Aşa că o soluţie ar fi introducerea unei probe psihologice care să se desfăşoare la traseu: candidatul să fie obligat a conduce o distanţă de minim 5 km cu viteza de 30-40 km/h. Şi în funcţie de reacţii s-ar putea determina ce şanse sunt ca viitorul şofer să fie un vitezoman. Alo, Poliţia?!

Acum că a trecut, o să fiu mai tranşant decît în urmă cu un an.

Ora Pămîntului nu este altceva decît o convenţie stupidă pentru liniştirea minţilor eco-superstiţioase care îşi închipuie că salvează fauna planetei dacă cresc cîţivă peşti într-un acvariu. O convenţie la fel de studpidă precum cea a americanilor vizavi de cifra 13 pe o care sar la numerotarea etajelor, etaj care inexorabil, logic şi concret există chiar dacă aleg să-l denumească altfel. Şi la fel ca alte convenţii stupide de care nu pomenesc acum.

Nu, nu salvaţi nici o planetă, nu reduceţi nici o poluare, nu faceţi lumea mai curată şi aerul mai respirabil dacă staţi o oră pe întuneric. Tot ceea ce faceţi e o psihoterapie autoaplicată pentru a reuşi să nu vedeţi “the big picture”. Sau să reuşiţi să vedeţi cu detaşare. Nici măcar nu faceţi vreo mare scofală de experiment în care s-ar putea presupune că vă testaţi limitele suportabilităţii în lipsa beneficiilor tehnologiei moderne. Pur şi simplu staţi pe întuneric de bunăvoie, lucru pe care îl faceţi probabil de (mai) multe ori într-un an. Însă vă simţiţi speciali atunci cînd o faceţi într-o zi anume desemnată cînd o mai fac şi alţii. Read the rest of this entry »

Zîmbetul care vorbeşte
Privesc şoferii criminali cu moace superioare de şmecheri cînd sunt duşi la duba poliţiei iar ei zîmbesc. Asta îmi spune tot despre echitatea cu care se împarte justiţia în România şi că acolo e ca la piaţă. Sforăielile spumante de revoltă ale diferiţilor oficiali pe la teve sunt doar poveşti cu zîne pentru fraieri dispuşi să le (mai) creadă.

Omul preistoric
Încă trăieşte. Pentru că unii indivizi sunt încă animale. Din (aproape) toate punctele de vedere. Inclusiv la cel mai profund aspect biologic al unei specii, cel genetic. La ei, genele primordiale de maimuţă coborîtă din copac încă au un cuvînt greu de spus chiar şi după sute de mii de ani de evoluţie. Ceea ce îi diferenţiază de omul grotelor sunt ţoalele de pe ei şi capacitatea (uimitoare pentru mine) de a manevra unele maşinării moderne.

Fetele-femei sau femeile-fete
Pe site-urile de social networking şi dating, multe fete pînă în 25 de ani vor să se căsătorească. Femeile de la 29-30 în sus vor flirt, prietenie sau cel mult partener. Stau să înţeleg ce nu înţeleg şi nu reuşesc. Ok, s-au schimbat mentalităţi dar chiar aşa? Parcă e din alt film. Sau sunt eu din alt film. Deci tre’ să-mi caut nevastă de opşpe-douăj de ani că restul, pauză. E pe stop

Întrebare (retorică)
O exista viagra pentru sentimente? Şi reversul ei?

Am fost aseară la o adaptare după Visul unei nopţi de vară a lui William Shakespeare interpretată de actori tineri. Ocazie cu care am constatat că nu înţeleg şi nu îmi plac adaptările moderne după opere din secolul XVI. Un duce îmbrăcat în tricou cu mînecă scurtă şi bermude din material gen camuflaj. Îi lipsea Kalashnikov-ul.

Şi de ce se urlă aşa de mult în piesele astea de teatru cu actori tineri? E oare un soi de alienare care prinde la public? Lumea deja este un imens ospiciu. Chiar mai e necesară simularea unuia pe scenă?!