S@urnianul

Posts Tagged ‘români’

Citeam la Fănel pe blog un articol despre unii concetăţeni rămaşi captivi într-o falie temporală din care, paradoxal, au uitat multele rele şi au păstrat doar iluzoriile stări pozitive, blocaţi fiind pe refrenul “era mai bine înainte”. Paradoxal pentru că, în general, românii, ca popor, au tendinţa de a vedea numai lucrurile rele şi de a le ignora pe cele bune. De ce nu se întîmplă aşa şi în cazul Iepocii de “Haur”, nu ştiu.

Dar ştiu că destui dintre aceşti concetăţeni captivi temporal, ce bagă la înaintare afirmaţia “filosofică” de mai sus, fac şi acum ce făceau atunci: stau cu şnapsul în nas de dimineaţă, taie frunză la câini sau muncesc de mîntuială şi înjură tot ce pot că nu le (mai) pică pară mălăiaţă. Singurul element care lipsea înainte din ecuaţia asta era tăiatul de frunză la cîini. Însă asta se întîmpla nu pentru că voiau, ci pentru că erau obligaţi.

Puteţi citi la Fănel o parte din lucrurile din cauza cărora nu era bine şi nu ar trebui să le uităm, nu insist asupra lor. Mie mi-au răsărit trei mirări după articolul lui:

1. Oare de ce au avut nevoie românii de un dictator ca să facă treabă?!
2. Nu o pot face decît biciuiţi?!
3. Suntem doar nişte sclavi ce nu se pot descurca fără stăpîn?!

Un ospătar care îţi zîmbeşte cînd intri în local făcîndu-te să te simţi binevenit şi relaxat. Un om care mulţumeşte zîmbind şi-şi cere scuze că te-a oprit pe stradă să te întrebe cît e ceasul. O domniţă care te întreabă un pic timid dacă îi permiţi să treacă în faţa ta la casă pentru că are un singur produs, în timp ce tu ai umplut banda. Funcţionara unei instituţii de stat care ţi-a dat explicaţii fără a afişa o mutră acră şi în doi peri (există, credeţi-mă).

Întîmplări banale într-o societate normală. Nu şi la noi, unde civilizaţia şi respectul (atît de sine, cît şi faţă de ceilalţi) încă fac parte din excepţii. La noi sunt ştiri. Pozitive. Mai ştiţi cuvîntul ăsta, nu? Chiar dacă poate fi mai dificil de recunoscut, pentru că timpul e scurt între bătrîna violată şi strangulată la Ştirile de la ora 17 şi pruncul ucis cu sînge rece de o mamă denaturată la Observatorul felixian de la ora 19.
Read the rest of this entry »

Articolul ăsta îl postam pe blogul meu fix acum 1 an. Naşterea lui a avut loc cu ocazia Crăciunului din doomiişepte şi s-a petrecut în paginile defunctei şi, constat cu surprindere, parţial reînviatei reviste online de s(-)atira(t) şi u(o)mor, pe numele ei de fată mare curat|murdar.

Acum îl reciclez şi îl voi recicla an de an. Pînă cînd? Pînă cînd spiritul de bază al Crăciunului la români va ajunge să fie altceva decît haleală şi beutură pînă la loc comanda.

****

DISCLEIMĂR: Aceasta este o ficţiune-pamflet. Orice asemănare cu persoane din viaţa reală nu este doar intenţionată, ci şi răuvoitoare.

GENESIS – Jesus He Knows Me (We Can’t Dance, 1991)

Ţârâitul ceasului îmi alungă somnul dulce fără pic de scrupule. Îl privesc cu ură printr-un păienjeniş lăptos: “Ce mi-o fi venit să-i pun alarma la 8 dimineaţa în ziua de Crăciun?”
Read the rest of this entry »

AVERTISMENT: Conţine limbaj licenţios. Interzis sub 12 ani.

NOTĂ: Ceva mai demult, Artistul mă provocase să scriu părerea mea despre stand-up comedy-ul românesc. Uite că vine acum. Iertare pentru marea întîrziere, maestre

***

Nu mi-a plăcut niciodată stand-up comedy-ul românesc! Nu mă amuză, nu mă face să rîd. Cel mult zîmbesc la unele glumiţe. În rest, îl găsesc sec şi cu glume răsuflate sau neinspirate. Materialul de bază al performerilor mioritici pare sa fie sexul vulgarizat şi cuvintele porcoase. Nu e vorba de falsă pudoare, ori de sclifoseli morale ale subsemnatului. Dacă situaţia cere să bag undeva, o fac, chiar dacă înjurăturile nu sunt în vocabularul meu de bază iar organele genitale nu reprezintă semne de punctuaţie. Dar mi se pare stupid să văd un public care rîde în hohote la cuvîntul “pulă” repetat de nu ştiu cîte ori în varii contexte. Pentru numele lui Dumnezeu, cuvintele astea le poţi auzi şi pe stradă. Le folosesc de la boschetari, la oameni respectabili. N-am văzut pe nimeni rîzînd cu hohote în mijlocul străzii. De ce brusc devin comice atunci cînd sunt rostite de un tip (sau tipă) la microfon în faţa unei audienţe?! Ar putea foarte bine la microfonul ăla să pună un aurolac care să-şi povestească păţaniile împănîndu-le cu porcoşenii, tot comic ar trebui să fie. Adică orice om care ştie să înjure e un potenţial comedian nedescoperit, nu? Colcăim de talente inhibate.
Read the rest of this entry »

România începe să semene tot mai mult cu un stat de tip mafiot, unde conducătorii ei reprezintă clanuri ce poartă un război pentru supremaţie, iar populaţia întruchipează trecătorul rătăcit prins în schimbul de focuri.

Sunt împotriva mersului la vot fiindcă îl consider o activitate pur formală şi fără impact real într-o Românie fărîmiţată social, unde mediul politic este structurat pe modelul clanurilor mafiote iar hoţia de lux se află într-un proces frenetic şi eficient de legalizare. Şi totuşi, la alegerile prezidenţiale voi merge.

În primul rînd, pentru că s-ar putea să fie şi referendum pentru parlament unicameral şi, implicit, reducerea numărului de paraziţi vip (asta dacă paraziţii în cauză nu se vor opune cu toate forţele, cum e de aşteptat). Da, ştiu, se vehiculează că referendumul ăsta e o armă politică a lui Băsescu. Nu mă interesează! Dacă asta înseamnă mai puţine căpuşe pe bugetul ţării, cu plăcere mă duc să zic că sunt “pentru” deparazitare. Mi se pare lamentabil că nişte indivizi care au transformat politica într-un război murdar şi fără reguli, executînd foc din toate direcţiile şi cu toate tipurile de “muniţii” permise sau nu, se plîng acum că un participant pe cîmpul de luptă foloseşte o armă. Asta îmi spune multe despre “vitejia” unor “eroi” care pozează în salvatorii naţiunii: nişte bărbaţi în izmene şi cu ele în vine.
Read the rest of this entry »

Cînd scriu aceste rînduri sunt la sala sportivă “Antilopa” unde are loc un concurs de dans. În pauza dintre serii, un grup de fătuci costumate în ţigănci au prestat un dans popular ţigănesc. A fost chiar fain, mi-a plăcut. Şi muzica, şi costumaţia. Nimic de-a face cu tîmpeniile muzicale made in Guţă & Co. înghiţite de mulţi drept muzică ţigănească.
Read the rest of this entry »

Nu, nu este vorba de celebra teorie a lui Einstein şi formula sa bine cunoscută, E = mc². Ci de o altă teorie, a relativităţii în sînul societăţii româneşti, pe care aş ilustra-o prin fromula N = n(ip)³. Unde N = normalitate, n = nepăsare, ip = interese personale.

Ce vreau să spun cu asta? Că în societatea românească aproape totul, la absolut toate nivelurile, deşi dă impresia că ar funcţiona după nişte reguli ori regulamente stricte, în fapt este relativ, interpretabil, negociabil, discutabil, modificabil, ignorabil etc. Sunt de acord că orice trebuie discutat, negociat înainte de a lua o formă finală.
Read the rest of this entry »