S@urnianul

Posts Tagged ‘românism’

Un ospătar care îţi zîmbeşte cînd intri în local făcîndu-te să te simţi binevenit şi relaxat. Un om care mulţumeşte zîmbind şi-şi cere scuze că te-a oprit pe stradă să te întrebe cît e ceasul. O domniţă care te întreabă un pic timid dacă îi permiţi să treacă în faţa ta la casă pentru că are un singur produs, în timp ce tu ai umplut banda. Funcţionara unei instituţii de stat care ţi-a dat explicaţii fără a afişa o mutră acră şi în doi peri (există, credeţi-mă).

Întîmplări banale într-o societate normală. Nu şi la noi, unde civilizaţia şi respectul (atît de sine, cît şi faţă de ceilalţi) încă fac parte din excepţii. La noi sunt ştiri. Pozitive. Mai ştiţi cuvîntul ăsta, nu? Chiar dacă poate fi mai dificil de recunoscut, pentru că timpul e scurt între bătrîna violată şi strangulată la Ştirile de la ora 17 şi pruncul ucis cu sînge rece de o mamă denaturată la Observatorul felixian de la ora 19.
Read the rest of this entry »

Articolul ăsta îl postam pe blogul meu fix acum 1 an. Naşterea lui a avut loc cu ocazia Crăciunului din doomiişepte şi s-a petrecut în paginile defunctei şi, constat cu surprindere, parţial reînviatei reviste online de s(-)atira(t) şi u(o)mor, pe numele ei de fată mare curat|murdar.

Acum îl reciclez şi îl voi recicla an de an. Pînă cînd? Pînă cînd spiritul de bază al Crăciunului la români va ajunge să fie altceva decît haleală şi beutură pînă la loc comanda.

****

DISCLEIMĂR: Aceasta este o ficţiune-pamflet. Orice asemănare cu persoane din viaţa reală nu este doar intenţionată, ci şi răuvoitoare.

GENESIS – Jesus He Knows Me (We Can’t Dance, 1991)

Ţârâitul ceasului îmi alungă somnul dulce fără pic de scrupule. Îl privesc cu ură printr-un păienjeniş lăptos: “Ce mi-o fi venit să-i pun alarma la 8 dimineaţa în ziua de Crăciun?”
Read the rest of this entry »

AVERTISMENT: Conţine limbaj licenţios. Interzis sub 12 ani.

NOTĂ: Ceva mai demult, Artistul mă provocase să scriu părerea mea despre stand-up comedy-ul românesc. Uite că vine acum. Iertare pentru marea întîrziere, maestre

***

Nu mi-a plăcut niciodată stand-up comedy-ul românesc! Nu mă amuză, nu mă face să rîd. Cel mult zîmbesc la unele glumiţe. În rest, îl găsesc sec şi cu glume răsuflate sau neinspirate. Materialul de bază al performerilor mioritici pare sa fie sexul vulgarizat şi cuvintele porcoase. Nu e vorba de falsă pudoare, ori de sclifoseli morale ale subsemnatului. Dacă situaţia cere să bag undeva, o fac, chiar dacă înjurăturile nu sunt în vocabularul meu de bază iar organele genitale nu reprezintă semne de punctuaţie. Dar mi se pare stupid să văd un public care rîde în hohote la cuvîntul “pulă” repetat de nu ştiu cîte ori în varii contexte. Pentru numele lui Dumnezeu, cuvintele astea le poţi auzi şi pe stradă. Le folosesc de la boschetari, la oameni respectabili. N-am văzut pe nimeni rîzînd cu hohote în mijlocul străzii. De ce brusc devin comice atunci cînd sunt rostite de un tip (sau tipă) la microfon în faţa unei audienţe?! Ar putea foarte bine la microfonul ăla să pună un aurolac care să-şi povestească păţaniile împănîndu-le cu porcoşenii, tot comic ar trebui să fie. Adică orice om care ştie să înjure e un potenţial comedian nedescoperit, nu? Colcăim de talente inhibate.
Read the rest of this entry »

Sunt siderat!!! Azi se votează iar eu sunt siderat! Să-mi fi adus cineva 12 fete frumoase şi inteligente obligîndu-mă să aleg doar una, mi-ar fi fost infinit mai uşor decît să aleg unul din cei 12 feţi-cucuieţi “catindaţi” la preşedinţie. La fete mai găseşti motive să nu-ţi placă 11 dintre ele: n-are ochi albaştri, îi are prea albaştri, n-are păr lung, sîni prea mici sau prea mari, sau inegali, e prea grasă, e prea slabă, vorbeşte prea mult sau prea puţin, înjură mult, nu înjură deloc etc. Inteligenţa ar fi oricum adiacentă, un fel de bonus fără valoare dacă pachetul nu e arătos, nu-i aşa?
Read the rest of this entry »

Nu, nu este vorba de celebra teorie a lui Einstein şi formula sa bine cunoscută, E = mc². Ci de o altă teorie, a relativităţii în sînul societăţii româneşti, pe care aş ilustra-o prin fromula N = n(ip)³. Unde N = normalitate, n = nepăsare, ip = interese personale.

Ce vreau să spun cu asta? Că în societatea românească aproape totul, la absolut toate nivelurile, deşi dă impresia că ar funcţiona după nişte reguli ori regulamente stricte, în fapt este relativ, interpretabil, negociabil, discutabil, modificabil, ignorabil etc. Sunt de acord că orice trebuie discutat, negociat înainte de a lua o formă finală.
Read the rest of this entry »

Zilele trecute auzeam de unul care a murit încolăcit cu maşina pe un copac, după ce dăduse blană cu vreo 200 la oră (lăsăm la o parte că individul fusese amendat de 7 ori pentru depăşirea cu mult a limitei legale de viteză). Asta în condiţiile în care nu avem nici infrastructura (nici măcar pe cele două pseudo-autostrăzi) şi nici educaţia necesară, astfel încît trebuie să fii un pic (mai mult) dement ca să circuli pe vreo şosea din România cu mai mult de 150 la oră (cu indulgenţă şi doar mizînd pe noroc). O gropiţă în asfalt, unul care ţi se bagă în faţă, o oaie/capră/vacă/cîine/căruţă, e de-ajuns să pierzi controlul maşinii pentru că nu te mai ajută nici mama ABS-ului şi servo-direcţiei la viteza aia. Cît despre air-bag-uri… Mai documentaţi-vă înainte să consideraţi maşina, tanc şi air-bag-urile, mînă divină. Producătorii garantează eficienţa lor la maxim 60-70 km/h şi numai la impact cu un obiect fix. Read the rest of this entry »

Băi fraţilor-cîrnaţilor cumnaţilor (scuze de greşeală da’ ie 3 noaptea cînd scriu şi ieri am avut intimităţuri de gradul zero cu administraţia statului, “pipăieli” care se lasă cu sechele sentimentale ), sper să n-ajung a face foileton din chestia asta. După peripeţia din episodul unu am dat de inspectoarea de muncă Z care ţinea locul lui Y care ţinea locul lui X care era în concediu post-livrare pe lume. De plod, adică!

Booon! Ne prezentăm io şi cu colega mea să ne luăm cărţile de muncă. Ale noastre! Pe numele nostru! Din buletin! Care demonstrează că noi e ăia de zicem că suntem noi, şi nu alţii (apropo, io vreau o clonă. S-o trimit pe ea să se “iubească” cu ăia de la Stat).
- Delegaţia, zice Z.
- Poftim? Pentru ce? Că venim în numele nostru, nu în numele altcuiva.
- Nu contează, trebuie delegaţie.

(Help! La faza asta creierul meu a returnat: “cannot compute!” O fi din cauză că sunt extraterestru şi nu m-am adaptat suficient)

Colega, fiind şi şefa, se aşează şi scrie delegaţia. Z ne găseşte carnetele de muncă. Deja simţim cum ne scarpină mîna Domnului în creştet. Zîmbesc în sinea mea. După cîteva momente de tăcere în care a examinat carnetele, Z aruncă bomba:
- Îmi pare rău, dar nu pot să vă dau carnetele pentru că n-au fost operate încheierile.
“Talibano!” îmi fulgeră prin neuroni, dar se opreşte în dinţi cuvîntul. Aşadar, nu era mîna Domnului, era altă mînă dar n-am mai stat să mă gîndesc a cui.
- Păi de ce? întreb eu.
- Lipsesc ştatele de plată pe iunie şi iulie, iar fără alea nu pot să operez încheierea.
- Dar le-am trimis prin poştă cu confirmare de primire. Şi am primit confirmarea de primire, deci au ajuns, spune colega.
- Aici nu sunt, zice Z.

“Le-o fi luat X acasă (aia cu plodu’, mai ţineţi minte?) ca lectură de uichend”, zic io în sinea mea. Măcar ni s-a vorbit frumos şi amabil. Deci, din nou pe marţea viitoare. Măcar acum am delegaţie. Ce m-o mai aştepta?

Apropo, tanti asta Z era tinerică, drăguţică. Data viitoare inspectez inelarul şi dacă e liber, poate o invit la un suc. Nu de alta, da’ să mă pot lăuda ca am ieşit şi eu cu organu’ de stat

La Inspectoratul Teritorial de Muncă. O caut pe doamna inspectoare X, de la sectorul 6. Trei birouri arondate sectorului 6. Pe uşa fiecăruia, o listă cu inspectorii ce-şi au sălaşul acolo. Doamna X nu este pe nici o listă. Vălul misterului începe să mă ciupească de neuroni. Cum pe la uşile sectorului cu pricina aşteptau oameni, intru la sectorul 4 să întreb, acolo nu aştepta nimeni:

- Bună ziua! O caut pe doamna inspectoare X. E de la sectorul 6, dar nu apare pe nici una din liste şi am zis să…
- Îmi pare rău dar nu cunosc nici o doamnă inspectoare X.
- Mulţumesc.

Oamenii ăştia nu-şi cunosc colegii? Birourile sunt la cîţiva metri distanţă unul de altul. Deja mă simt în zona crepusculară. Dacă doamna inspectoare X a fost răpită de extratereştrii şi celorlalţi le-au fost şterse orice amintiri legate de ea? Sau poate că doamna X nu a existat niciodată. Hotărît să rezolv enigma, intru peste rînd într-unul din birourile de la 6 aruncînd celor de la uşă un “vreau doar să întreb ceva”.

- Bună ziua! O caut pe doamna X.
- Doamna X este acasă, îşi creşte copilul. În locul ei este Y, dar Y este în concediu şi îi ţine locul Z. Numai că nici Z nu este, îl găsiţi tocmai marţi.

Cine spune că românii nu sunt un popor inteligent se înşeală amarnic. Suntem minţi matematice chiar, totul este calculat, nimic nu e la voia întîmplării. Avem capacitatea de a crea, oricînd şi în orice împrejurări, ecuaţii cu necunoscute şi variabile. Cu cît mai multe necunoscute şi variabile. Partea proastă e că nu ştim să le şi rezolvăm. Deloc sau, în orice caz, nu la timp. De fiecare dată ne surprinde clopoţelul şi cerem prelungiri. Suntem creatorii depăşiţi de creaţie. Dar ne purtăm trufaşi mîndria. Nu prea ştim să rezolvăm probleme, însă măcar ştim să le creăm. Tot e ceva!