Saturnianul

Posts Tagged ‘românism’

Băi fraţilor-cîrnaţilor cumnaţilor (scuze de greşeală da’ ie 3 noaptea cînd scriu şi ieri am avut intimităţuri de gradul zero cu administraţia statului, “pipăieli” care se lasă cu sechele sentimentale :D), sper să n-ajung a face foileton din chestia asta. După peripeţia din episodul unu am dat de inspectoarea de muncă Z care ţinea locul lui Y care ţinea locul lui X care era în concediu post-livrare pe lume. De plod, adică!

Booon! Ne prezentăm io şi cu colega mea să ne luăm cărţile de muncă. Ale noastre! Pe numele nostru! Din buletin! Care demonstrează că noi e ăia de zicem că suntem noi, şi nu alţii (apropo, io vreau o clonă. S-o trimit pe ea să se “iubească” cu ăia de la Stat).
- Delegaţia, zice Z.
- Poftim? Pentru ce? Că venim în numele nostru, nu în numele altcuiva.
- Nu contează, trebuie delegaţie.

(Help! La faza asta creierul meu a returnat: “cannot compute!” O fi din cauză că sunt extraterestru şi nu m-am adaptat suficient)

Colega, fiind şi şefa, se aşează şi scrie delegaţia. Z ne găseşte carnetele de muncă. Deja simţim cum ne scarpină mîna Domnului în creştet. Zîmbesc în sinea mea. După cîteva momente de tăcere în care a examinat carnetele, Z aruncă bomba:
- Îmi pare rău, dar nu pot să vă dau carnetele pentru că n-au fost operate încheierile.
“Talibano!” îmi fulgeră prin neuroni, dar se opreşte în dinţi cuvîntul. Aşadar, nu era mîna Domnului, era altă mînă dar n-am mai stat să mă gîndesc a cui.
- Păi de ce? întreb eu.
- Lipsesc ştatele de plată pe iunie şi iulie, iar fără alea nu pot să operez încheierea.
- Dar le-am trimis prin poştă cu confirmare de primire. Şi am primit confirmarea de primire, deci au ajuns, spune colega.
- Aici nu sunt, zice Z.

“Le-o fi luat X acasă (aia cu plodu’, mai ţineţi minte?) ca lectură de uichend”, zic io în sinea mea. Măcar ni s-a vorbit frumos şi amabil. Deci, din nou pe marţea viitoare. Măcar acum am delegaţie. Ce m-o mai aştepta?

Apropo, tanti asta Z era tinerică, drăguţică. Data viitoare inspectez inelarul şi dacă e liber, poate o invit la un suc. Nu de alta, da’ să mă pot lăuda ca am ieşit şi eu cu organu’ de stat :))

La Inspectoratul Teritorial de Muncă. O caut pe doamna inspectoare X, de la sectorul 6. Trei birouri arondate sectorului 6. Pe uşa fiecăruia, o listă cu inspectorii ce-şi au sălaşul acolo. Doamna X nu este pe nici o listă. Vălul misterului începe să mă ciupească de neuroni. Cum pe la uşile sectorului cu pricina aşteptau oameni, intru la sectorul 4 să întreb, acolo nu aştepta nimeni:

- Bună ziua! O caut pe doamna inspectoare X. E de la sectorul 6, dar nu apare pe nici una din liste şi am zis să…
- Îmi pare rău dar nu cunosc nici o doamnă inspectoare X.
- Mulţumesc.

Oamenii ăştia nu-şi cunosc colegii? Birourile sunt la cîţiva metri distanţă unul de altul. Deja mă simt în zona crepusculară. Dacă doamna inspectoare X a fost răpită de extratereştrii şi celorlalţi le-au fost şterse orice amintiri legate de ea? Sau poate că doamna X nu a existat niciodată. Hotărît să rezolv enigma, intru peste rînd într-unul din birourile de la 6 aruncînd celor de la uşă un “vreau doar să întreb ceva”.

- Bună ziua! O caut pe doamna X.
- Doamna X este acasă, îşi creşte copilul. În locul ei este Y, dar Y este în concediu şi îi ţine locul Z. Numai că nici Z nu este, îl găsiţi tocmai marţi.

Cine spune că românii nu sunt un popor inteligent se înşeală amarnic. Suntem minţi matematice chiar, totul este calculat, nimic nu e la voia întîmplării. Avem capacitatea de a crea, oricînd şi în orice împrejurări, ecuaţii cu necunoscute şi variabile. Cu cît mai multe necunoscute şi variabile. Partea proastă e că nu ştim să le şi rezolvăm. Deloc sau, în orice caz, nu la timp. De fiecare dată ne surprinde clopoţelul şi cerem prelungiri. Suntem creatorii depăşiţi de creaţie. Dar ne purtăm trufaşi mîndria. Nu prea ştim să rezolvăm probleme, însă măcar ştim să le creăm. Tot e ceva!

Îmi daţi voie să fiu cinic? Şi dacă nu îmi daţi voie, eu tot o să fiu. De, e criză! Aşa că unii or să înghită cu nişte noduri vorbele de mai jos. Sau poate n-or să le înghită deloc.

Totul a pornit cu agitaţia legată de Universitatea “Spiru Haret” care pare să nu se mai termine şi să se transforme într-un circ grotesc, cum se transformă la noi toate problemele care ar trebui discutate serios şi cu capul pe umeri. Apoi a continuat cu un articol citit ieri în care se spune cum Marean “Care Este” Vanghelie şi Marian Oprişan au ajuns să aibă un cuvînt de spus în ce priveşte destinele educaţiei în România. Şi s-a încheiat apoteotic aseară cu articolul lui Rontziki dublat de comentariul lui Pheideas. Ca să nu mai zic de nesimţirea, grobianismul şi bocetul de milă cu deştul în gură pe care le întîlnesc aproape zi de zi.

Pe cale de consecinţă (ştiu că sună idiot expresia asta, dar e perfectă în context), am suferit o criză de cinism manifestată pe puncte:

• Nu-mi dau seama cum se numesc ăştia de conduc România. Politicieni, cu siguranţă nu! Ce ştiu cu siguranţă e că fie sunt idioţi şi manipulabili, fie deştepţi şi diabolici, fie vreo combinaţie între astea. Speranţa ca lumina să vină de la ei e moartă din faşă. Aşa că înainte să ne uităm “sus”, să ne uităm mai întîi la nivelul ochilor. Şi eventual în oglindă.
• Deşi se ştie clar care sunt facultăţile cu specializări neacreditate pe la universităţi, ziarele urlă, scandalul “Spiru Haret” e în toi iar pe internet se poate găsi lista integrală, viitorii stundenţi se înghesuie ca la pomul lăudat pe facultăţile astea. După care se vaietă cu lacrimi de crocodil că ce se fac ei cu anii pierduţi atunci cînd vreun ministru speriat are vreo umbră de tentativă a unei măsuri ferme.

  Hai nu, zău! Nu-i aşa că e mai uşor să urli că eşti nedreptăţit decît să admiţi că te-ai înghesuit la o facultate cu viitor incert ştiind c-o treci pe burtă şi că la urmă o să te fofilezi pe baza lipsei de cojones a factorilor decizionali care nu vor îndrăzni să zdruncine psihicul tineretului ţării?! E mai uşor să profiţi de slăbiciunile unui sistem bolnav decît să ajuţi la însănătoşirea lui. Doar facem asta din moşi-strămoşi.

• Şi cel din urmă lucru, dar nu ultimul, şansele de civilizare şi responsabilizare ale poporului român. Care sunt de trei feluri:
1. Pe termen foooaaaarte lung: de la 5 secole în sus – evoluţie şi conştientizare pe cale naturală care vor trebui să fie dublate de o mulţime de alţi factori de ordin genetic, social, moral, religios, geo-politic, meteorologic, magic, miraculos, divin, universal etc., etc., etc.
2. Pe termen lung: între 3 şi 5 secole – transformarea într-un popor au-pair. Închidem fumuşel ţara şi, de la preşedinte la cerşetor, ne ducem şi muncim alături de omonimii din ţările civilizate. La întoarcere, poate vom fi acumulat suficient în gene şi în suflet ca să fim în stare a construi ceva cu simţ de răspundere şi a respecta ceea ce avem deja.
3. Pe termen mediu către scurt: între un secol şi jumătate şi 3 – autoexterminarea biologică şi repopularea ţării pe baza unui bagaj genetic păstrat în prealabil. Desigur, nu înainte de o recombinare… optimă.

Deci, cît avem răbdare? Hei, dar staţi aşa! Că ăştia de azi n-o să mai fim nici măcar peste un secol jumate, darămite… După noi, potopul. Hai, înapoi la prefăcătorie, ipocrizie şi linguşeală. Să trăim clipa. O viaţă avem!

Şşşşşt! Noapte bună, România!

LATER EDIT: O confirmare în plus care vine, din păcate, în sprijinul cinismului meu. Mie mi-a trecut criza de cinism. Lor, nu!

Zicea Băselu mai deunăzi, adevărat într-un cadru privat, că universităţile din România scot tîmpiţi pe bandă. Păi şi are dreptate dom’le! Dacă nu se orientează la ce se cere pe piaţa socială şi se poartă la noi (mai ales pe timp de criză), cine e de vină?

Făcînd io aşa o prospecţie a pieţei să văd tipul omului de succes, am descoperit că mulţi români au o mare inventivitate şi ingeniozitate în ce priveşte caterinca, fentatul diferitelor legi şi reguli, mînărelile. Cu munca merge mai greu, e naşpa, trebuie să gîndeşti, să te agiţi, să-ţi pui mintea la contribuţie… chestii d-astea plictisitoare şi fără rost. Iar corectitudinea, onestitatea… să fim serioşi. Numai fraierii sau extratereştrii neştiutori, aşa ca mine :D, mai practică “sportul” ăsta demodat.

Prin urmare m-am gîndit să exploatez potenţialul creator al românului de rînd şi să-l aduc într-un cadru organizat şi academic, recunsocîndu-se astfel oficial talentul nativ al unora pentru activităţi neconvenţionale, neînţelese şi blamate de invidioşi demodaţi, care nu se află în pas cu vremurile şi nu pricep că timpul moralităţii a trecut. S-a născut astfel ideea instituţiei de mai jos.

Academia Română de Caterincă, Şpagă şi Mînăreli cu următoarele facultăţi în componenţa sa:

• Facultatea de Cocalarism şi Piţipongeală
• Facultatea de Caterincă
• Facultatea de Fentare, Ţepuială şi Mînăreli
• Facultatea de Artă a Şpăgii

Hai copii, că e o afacere care ar zburda şi pe criza asta. Garantez că s-ar găsi profesori bine pregătiţi şi studenţi căcălău. Care se bagă la investiţie? Io nu vreau pentru idee decît 35% din venituri şi 5% din acţiuni, că îmi pace să fiu AGĂ :D

Mai aştept idei de facultăţi şi propuneri de programă pentru fiecare dintre ele. Eventualii doritori de a fi profesori, lăsaţi comentariu şi vă contactez pentru CV.

Îi ziceam cuiva de curînd că românului îi cam place să-şi plîngă de milă şi să facă dracul mai negru decît este doar ca să se vadă compătimit. Mai nou, că e la modă, românul se plînge că e criză, că n-are bani, că nu poate, că nu merge, că…, că… Neştiutor, îl crezi şi îi mai dai şi de pomană eventual.

Eh, merg io la munte, dau să urc cu telecabina la Babele şi ce-mi văd ochii? Telecabina nu mergea. Sezon turistic, turişti, telecabină ioc. Românului îi e greu, dar ţine la naftalină o sursă de venit. Iar ăsta e doar un singur exemplu.

Ţara asta n-ar avea nevoie decît de două lucruri care să meargă ceas: turismul şi agricultura. Restul s-ar dezvolta pe principiul dominoului, economia ar dudui şi ne-ar durea la bască. Am deveni o a doua Elveţie. Suntem nişte cerşetori care stau cu curul pe aur dar se plîng că n-au ce mînca. Prin urmare, îi sugerez doamnei ministru Elena Udrea să schimbe imnul turismului cu cel de mai jos. E mult mai potrivit. Şi poate ne-ar da curaj să ne trezim din adormire.