Saturnianul

Posts Tagged ‘saturnian’

Probabil aţi auzit de atît de multe ori că nu există încît a devenit un clişeu care vă plictiseşte precum o filosofeală ieftină. La fel am crezut şi eu multă vreme, luat de valul gîndirii şablonarde şi al vorbelor rostite cu ton de sentinţă definitivă, fără posibilitate de recurs. Ei bine, astăzi ştiu că femeia ideală există! Mi-am dat seama de asta aproape întîmplător, pe principiul problemelor complicate care au soluţii uimitor de simple.

Înverşunat de afirmaţia “femeia ideală nu există”, m-am încăpăţînat să identific acele calităţi fizice şi comportamentale care puse laolaltă ar putea creiona-o. Dar, de fiecare dată, se găsea o ultimă piesă care nu se potrivea puzzle-lului aproape complet iar conceptul se risipea precum fumul. Şi nu puteam renunţa la acea piesă, fiindcă atunci aş fi intrat în contradicţie cu însuşi conceptul de femeie ideală.

Pînă cînd într-o zi, dezamăgit şi obosit să mai fac atîtea puzzle-uri care rămîneau incomplete fiindcă nu mi se potrivea fix ultima piesă, am renunţat. Din clipa în care am încetat să pun laolaltă piesele încercînd să rezolv acest puzzle, femeia ideală a început să se contureze clar şi am realizat că ea fusese acolo tot timpul iar încăpăţînarea mea de a rezolva puzzle-ul era cea care mă împiedicase să o văd pînă atunci.

Piesele am încetat să le pun laolaltă cînd am început să mă iscodesc vizavi de faptul că nu m-am putut niciodată îndrăgosti la prima vedere. Literal la prima vedere, adică. Atunci cînd vezi pentru prima oară în viaţă o femeie şi eşti gata, cazi pe spate. Cel mai devreme mi s-a întîmplat la a doua vedere. Dar niciodată la prima. Şi asta pentru că nu am avut nicicînd un şablon în care să încadrez femeia pentru a o considera posibilă parteneră: să aibă ochi nu-ştiu-cum, sau păr nu-ştiu-cum, sau sîni nu-ştiu-cum, etc. Pentru mine a fost suficient să fie măcar drăguţă şi să nu-mi agreseze retina. Atît! Deci, teoretic, m-aş putea îndrăgosti de orice femeie care posedă aceste două calităţi cu arie foarte largă de acoperire. Iar dacă după prima vedere şi trei vorbe schimbate pot spune “asta e o femeie în compania căreia mi-ar plăcea să fiu şi a doua oară”… sky is the limit. Dar de-aci încolo, încep variabilele care decid ce se întîmplă mai departe.

Prin urmare, femeia ideală este exact aceea în compania căreia te simţi bine şi simţi că poţi fi tu însuţi, fără reţineri şi poleieli. Iar ea există în permanenţă, este pretutindeni şi se găseşte cîte una pentru fiecare dintre noi, doar că poate fi văzută numai în clipa cînd încetezi să-i aplici etichete şi baremuri fixe. Lucru care, din păcate, se întîmplă destul de des. Pentru că, paradoxal, deşi nu suntem roboţi tindem să îi evaluăm pe ceilalţi folosind criterii robotice.

Unii zic că noi, oamenii, suntem gîndaci în comparaţie cu forţele universului şi ale naturii. Era bine să fie aşa. La un eventual cataclism, natural sau nu, gîndacii vor supravieţui. Noi, nu!

Nimeni nu este nebun! Doar că fiecare are propria realitate. Nebun eşti atunci cînd nu te mai regăseşti nici măcar în acea realitate.

Cu ce sunt mai răi ateiştii decît teiştii? Sau cu ce sunt mai buni teiştii decît ateiştii? Nici unii, nici alţii nu au putut demonstra non-existenţa sau existenţa unui (dumne)zeu. Tot ce au la îndemnînă e părerea lor pur subiectivă. Dar se rivalizează sau chiar se urăsc de moarte. Şi atunci cu ce sunt mai buni unii decît alţii? Cu ce ajută credinţa teiştilor sau non-credinţa ateiştilor dacă rezultatul e acelaşi: CONFLICT?! Înainte de a crede într-un terţ eteric, ar trebui să începem prin a crede în noi. Suntem vii, palpabili, frumoşi, emanăm energie, căldură, sentimente şi încă nici p-astea nu ştim a le folosi cum trebuie.

Orice drum evolutiv începe prin a te familiariza cu ce ai la îndemînă. Iar pe tărîmul spiritualităţii încă mergem de-a buşilea. Hai să nu ne rupem gîturile încercînd să escaladăm tăriile în patru labe! Coarda de siguranţă nu ne-ar folosi oricum la nimic, pentru că avem mîinile ocupate cu biberonul.

Acum că a trecut, o să fiu mai tranşant decît în urmă cu un an.

Ora Pămîntului nu este altceva decît o convenţie stupidă pentru liniştirea minţilor eco-superstiţioase care îşi închipuie că salvează fauna planetei dacă cresc cîţivă peşti într-un acvariu. O convenţie la fel de studpidă precum cea a americanilor vizavi de cifra 13 pe o care sar la numerotarea etajelor, etaj care inexorabil, logic şi concret există chiar dacă aleg să-l denumească altfel. Şi la fel ca alte convenţii stupide de care nu pomenesc acum.

Nu, nu salvaţi nici o planetă, nu reduceţi nici o poluare, nu faceţi lumea mai curată şi aerul mai respirabil dacă staţi o oră pe întuneric. Tot ceea ce faceţi e o psihoterapie autoaplicată pentru a reuşi să nu vedeţi “the big picture”. Sau să reuşiţi să vedeţi cu detaşare. Nici măcar nu faceţi vreo mare scofală de experiment în care s-ar putea presupune că vă testaţi limitele suportabilităţii în lipsa beneficiilor tehnologiei moderne. Pur şi simplu staţi pe întuneric de bunăvoie, lucru pe care îl faceţi probabil de (mai) multe ori într-un an. Însă vă simţiţi speciali atunci cînd o faceţi într-o zi anume desemnată cînd o mai fac şi alţii. Read the rest of this entry »