Saturnianul

Posts Tagged ‘saturnian’

Citeam la Fănel pe blog un articol despre unii concetăţeni rămaşi captivi într-o falie temporală din care, paradoxal, au uitat multele rele şi au păstrat doar iluzoriile stări pozitive, blocaţi fiind pe refrenul “era mai bine înainte”. Paradoxal pentru că, în general, românii, ca popor, au tendinţa de a vedea numai lucrurile rele şi de a le ignora pe cele bune. De ce nu se întîmplă aşa şi în cazul Iepocii de “Haur”, nu ştiu.

Dar ştiu că destui dintre aceşti concetăţeni captivi temporal, ce bagă la înaintare afirmaţia “filosofică” de mai sus, fac şi acum ce făceau atunci: stau cu şnapsul în nas de dimineaţă, taie frunză la câini sau muncesc de mîntuială şi înjură tot ce pot că nu le (mai) pică pară mălăiaţă. Singurul element care lipsea înainte din ecuaţia asta era tăiatul de frunză la cîini. Însă asta se întîmpla nu pentru că voiau, ci pentru că erau obligaţi.

Puteţi citi la Fănel o parte din lucrurile din cauza cărora nu era bine şi nu ar trebui să le uităm, nu insist asupra lor. Mie mi-au răsărit trei mirări după articolul lui:

1. Oare de ce au avut nevoie românii de un dictator ca să facă treabă?!
2. Nu o pot face decît biciuiţi?!
3. Suntem doar nişte sclavi ce nu se pot descurca fără stăpîn?!

Voi aţi auzit de cafea? Sau de capuccino? Nu, serios, ştiţi ce-s alea, aşa-i? Spuneţi-mi că ştiţi! Şi-aşa sunt destule situaţii în care mă simt extraterestru, dar mai extraterestru ca azi nu m-am simţit niciodată.

M-am întîlnit cu un prieten şi i-am propus să intrăm într-un local aflat în apropiere de casa mea să bem o cafea. Nu mai intrasem niciodată deşi e deschis de vreo 2 luni. Ceva cu vietnamese food. Intrăm şi întreb o tanti vietnameză (am presupus eu) dacă au cafea. Sau capuccino. M-a privit atît de mirată şi încurcată de parcă întrebasem dacă are informaţii despre existenţa vieţii inteligente pe… Saturn. Şi încerc să determin cine era extraterestrul. Eu sau ea? Poate nu ştiu eu nimic despre cultura vietnameză şi la ei nu se bea cafea, sau capuccino, sau ceai. Dar se bea cola şi fanta :D

Se zice că noaptea e un sfetnic bun. Dar cînd ai insomnii, noaptea nu mai e deloc un sfetnic bun, ci o matroană care transformă ideile în curve şi le pune să te violeze pînă la leşin. Leşinul tău.

Mă doare un sentiment de-mi vine să-mi crăp gîndurile. Am nevoie de un RMN la imaginaţie.

Într-o zi acest blog va dispărea! Ori, poate, doar se va transforma, va trece la un alt nivel evolutiv, într-o altă dimensiune. Pixelii pe care se înşiră gîndurile mele se vor… înălţa purtînd cu ei gînduri de pe o altă frecvenţă. Simplul fapt că mi-a venit să scriu rîndurile acestea ca din senin arată că ziua aceea o simt. E acolo. Aşteaptă. Deloc apropiată dar nici foarte depărtată. Ceva care trăieşte în acea zi aşteaptă să-i vină timpul. E un ceva frumos, minunat. Nu ştiu ce, cum şi în ce formă. Nici măcar nu mi se conturează încă. Dar simt că e acolo. Şi că aşteaptă.