Fiecare dintre noi poate fi un Moş Crăciun cu tolba plină de daruri, nu neapărat materiale. Eu vă ofer aceste cuvinte în dar, cuvinte ce au încărcătura lor specială pentru cei apropiaţi sufletului meu. Cei mai vechi se ştiu ei care sunt. Cei mai noi vor afla şi ei că sunt dar probabil o simt deja

Bunătatea, compasiunea, dragostea şi căludra sufletească fie cu voi tot timpul, nu doar în aceste zile care sunt magice nu fiindcă cineva spune că sunt magice, ci pentru că voi le puteţi face magice. Iubiţi-i pe cei ce îi simţiţi apropiaţi sufletului vostru, fie că îi cunoaşteţi de o viaţă sau i-aţi cunoscut ieri. Apropierea sufletească, sentimentele, dragostea sunt atemporale. Nu vîrsta le dau putere şi rezistenţă, ci intensitatea lor.

PăstraÅ£i-i în sufletele voastre…
Gianna Nannini - Sei Nell’Anima

…încercaÅ£i să nu purtaÅ£i măşti în faÅ£a lor…
Gianna Nannini - I Maschi

…ÅŸi gîndiÅ£i-vă cum ar fi fost dacă ei n-ar fi existat în viaÅ£a voastră.
Joe Dassin - Et si tu n’existais pas

Şi nu uitaţi chiar dacă unii au tot norocul din lume, nu înseamnă că nu a mai rămas nimic şi pentru voi. E posibil ca fărîma de noroc rămasă vouă să fie mai de valoare decît grămada atribuită altora, că ceea o să luaţi voi să fie mult mai important decît ceea ce au luat alţii.

Rod Stewart - Some Guys Have All The Luck

La mulţi ani şi intenşi, şi muzicali şi aşa cum vi-i doriţi!

LăsaÅ£i-mă să fiu naiv ÅŸi să cred că…
…spiritul Crăciunului nu se rezumă la miros de cîrnaÅ£i, piftie ÅŸi Å£uică;
…există ÅŸi ALTCEVA în afară de febra ritualului ÅŸopingărelii cristice;
…există ÅŸi daruri sub funda cărora găseÅŸti sentimente sincere, nu doar valori seci ÅŸi străluciri înÅŸelătoare;
…urările tipice acestei perioade nu sunt doar niÅŸte cuvinte goale iar cei care le rostesc pun măcar un gram din sufletul lor înăuntru;
…preoÅ£ii care sună pe la uÅŸi pentru a bălmăji cîteva cuvinte pioase în schimbul banilor nu sunt doar niÅŸte neguţători mercantili ce fac contrabandă cu iertarea divină;
…mai există oameni care nu simt nevoia să se alinieze ipocriziei de a mima că sunt mai buni de Crăciun, nu pentru că ar avea ceva cu asta, ci pentru că nu au nevoie de o anumită ocazie pentru a fi buni, sau pentru a iubi, sau pentru a (se) dărui fără să aÅŸtepte ceva în schimb;

Read more…

Enigma - The Gravity of Love (The Screen Behind The Mirror, 1999)

The path of excess leads to
The tower of Wisdom

Try to think about it …
That’s the chance to live your life
And discover
What it is, what’s the gravity of love

Look around just people,
Can you hear their voice?
Find the one who’ll guide you
To the limits of your choice
(Enigma - The Gravity of Love)

Mai Å£ineÅ£i minte cînd v-aÅ£i dat ultima oară în montaigne-russe? A trecut mulltă vreme de cînd m-am dat, dar tot n-am uitat partea care o ador. ÅžtiÅ£i, aia de la începutul cursei unde eÅŸti suit pe rampă, maÅŸinuÅ£a înaintează greoi cu acel “clic-clic” monoton ÅŸi, pe măsură ce te apropii de pisc, tensiunea creÅŸte, respiraÅ£ia devine tot mai sacadată iar cînd are loc picajul de partea cealaltă, urmează Å£ipătul de descătuÅŸare, adrenalina pompează în valuri-tsunami ÅŸi simÅ£i forÅ£a gravitaÅ£iei pînă în ultima celulă.

Read more…

Enigma - Silence Must Be Heard (The Screen Behind The Mirror, 1999)

Între neuroni îmi intrase carne de stele. Şi am înţeles că lumina din gîndurile noastre nu e musai să vină din sfere neînţelese de noi, ci poate veni şi din surse ne-divine cum ar fi un boţ de stea înţepenit într-o bavură de axon. Şi nici nu trebuie să parcurgă parseci pînă să se înfiripe în cuvinte limpezi şi frumoase pe care să le dăruim unei stele de lîngă noi. Doar să ştim că drumul de la neuron la gură trece prin inimă.

Inima este hotelul de şapte stele al cuvintelor bogate în înţelesuri care ridică neguri şi desenează zîmbete. Căci după ce energia neuronilor le dă viaţă şi vibraţie, apoi le pune pe fugă, ele trebuie să odihnească în hotelul de şapte stele pentru a-şi recăpăta vigoarea, strălucirea şi catifelarea. Altfel, pot ieşi obosite, plictisite, murdare şi pline de colţuri tăioase care pot răni chiar şi atunci cînd n-am dorit asta.

Pe cei loviţi de durere îi răsfăţăm, aţi observat lucrul ăsta vreodată? Iar ei încep să se obişnuiască aşa.
(Stephen King, Dintr-un Buick 8)

AÅŸa cum mi se întîmplă de cele mai multe ori, inspiraÅ£ia de a scrie ceva mi-e stîrnită cînd mă aÅŸtept mai puÅ£in, ori de lucruri/întîmplări de la care mă aÅŸtept cel mai puÅ£in. Am un post în draft născut dintr-o ciocnire om-cărucior pe “autostrada” unui supermarket. Asta în loc de introducere, ca să fiu sigur că îi plictisesc ÅŸi alung pe “nechemaÅ£i” de la citirea celor ce urmează

Răsfăţul este ceva cu care ne place să tratăm persoanele apropiate, la care ţinem şi pe care le iubim. La rîndul nostru ne place să fim răsfăţaţi. E un fel de jacuzzi sentimental de care oricui i-ar place să se bucure. Dar precum bălăceala prea îndelungată ajunge să transforme plăcerea în disconfort, la fel e şi cu răsfăţul care, atunci cînd este exagerat, ajungi să-l percepi ca pe o încercare de subjugare, ca pe un blestem şi să simţi un disconfort profund, o jenă psihologică în preajma sursei de răsfăţ.
Read more…

AÅŸa că am decis să mă alături “prostului” de Cabral, ÅŸi altora ca el, ÅŸi să particip la evenimentul care va avea loc marÅ£i 2 decembrie, ora 19.30 în clubul Fabrica, pentru a ajuta la strîngerea de fonduri în scopul sprijiniriii unui ÃŽngeraÅŸ. CitiÅ£i mai multe aici.

Veniţi şi voi, e o ocazie minunată să vă simţi bine, să vă relaxaţi şi să readuceţi zîmbetul pe chipul unui sufleţel în acelaşi timp. Iar dacă nu puteţi ajunge, măcar răspîndiţi vorba.

Dragele mele, vă rog să citiţi cu atenţie fragmentul de mai jos. În special cele ce aveţi iubiţi/soţi cu talente de potenţiali boxeri şi intenţii serioase de antrenament casnic. Este un fragment dintr-un roman de ficţiune dar cu corespondenţe în lumea reală.Citiţi şi recitiţi acest fragment pînă vă ustură şi vă lăcrimează ochii din cauza monitorului. Şi fie să rămînă asta singura voastră suferinţă.

Citiţi şi încercaţi să vă imaginaţi a fi personajul central, să vă imaginaţi pînă la cele mai odioase detalii; pînă aveţi senzaţia că încep să vă crească vînătăi pe faţă; pînă cînd imaginaţia începe să vă apeleze senzorii durerii şi duceţi mîna la gură pentru a încerca stăvilirea unei hemoragii inexistente provocată de un pumn virtual; pînă simţiţi umilinţa sfredelindu-vă sufletul, zdrelindu-l şi ferfeniţindu-l apoi aruncîndu-l aşa cum arunci o cîrpă mult prea jegoasă pentru a mai fi spălată.
Read more…

Am votat prima oară în 1992. De atunci am trecut prin toate fazele posibile: entuziasm, încredere, votul pentru ce simpatizam, votul pentru răul cel mai mic, votul în urma înghiţirii (cu noduri) a discursurilor demagogice cu civismul, tu ai puterea şi bla-bla-uri d-astea ieftine. Pentru că la noi sunt bla-bla-uri. La noi alegătorul deţine puterea strict în secundele dinaintea aplicării ştampilei pe buletinul de vot. Pentru că atunci cînd ştampila a fost aplicată puterea se transferă acelui nume de pe hîrtie, care va ieşi învingător sau nu. Dar puterea alegătorului s-a pierdut în secunda aia şi nu o va mai recăpăta decît peste alţi 4 ani, pentru alte cîteva secunde. Între timp, puterea va fi a altora la propriu şi la figurat.
Read more…

Cînd eraţi copii cu siguranţă aţi auzit sau văzut povestea lui Pinocchio, băieţelul cioplit în lemn care visa să devină un băieţel adevărat. Ei bine, vă provoc să vizionaţi povestea unui altfel de Pinocchio, o poveste pentru copii dar mai ales pentru oameni mari.

Filmul în regia lui Steven Spielberg prezintă un viitor îndepărtat unde fiinţele Meca (roboţii) trăiesc printre oameni, fac parte din cotidian. Asemănători cu noi pînă la a simţi chiar şi durerea fizică, inteligenţi, sofisticaţi totuşi le lipseşte ceva pentru a fi desăvîrşiţi: capacitatea de a iubi.
Read more…