Saturnianul

Posts Tagged ‘societate’

Am ratat să fiu prost. Şi insensibil. Iar în lumea asta sunt nişte eşecuri stigmatizante. Mă rog, pentru primul eşec nu sunt de vină direct dar mi-l asum. Ambele s-ar rezolva cu o trepanaţie. Dar nu mai e cazul la mine. Oricum, fiind un “străin” pe-aici a trebuit să mă adaptez la multe. Aşa că m-am adaptat şi la inteligenţă şi sensibilitate. Şi îmi place! E un experiment interesant dar trist, fiindcă vezi cîţi oameni dispreţuiesc inteligenţa şi sensibilitatea. Şi-mi dau seama cît de greu le este celor care vin pe lume cu astfel de calităţi. Stigmatul inteligenţei şi sensibilităţii îi transformă în “mutanţi” faţă de societate. Iar singura soluţie de adaptare e să găsească alţi “mutanţi”.

Articolul ăsta porneşte de la o notă pe facebook al lui Pheideas, unde mă întreabă “dacă ştiu eu vreun patriot”. Ce trebuia să fie un răspuns scurt s-a transformat într-un articolaş, aşa că am ales să postez pe blog.

La nivel declarativ, ştiu destui patrioţi. Îi vezi şi pe la teve (mai ales pe-acolo) Altfel, sincer nu prea ştiu. Dar ştiu că eu nu sunt patriot. Cu atît mai puţin la nivel declarativ. N-am nevoie să salvez aparenţe. Ca să pot fi patriot îmi sunt necesare motivaţii mult mai serioase decît simplul fapt că m-am născut în ţara asta. Eu nu ader la retorica cu glia strămoşească, frumuseţile patriei etc. Pentru că nu trăiesc singur în patria asta, ci înconjurat de oameni. Dacă trăiam singur eram doar eu responsabil de a mă simţi şi a fi patriot. Iar oamenii îi simt străini. Străini de mine, străini unii de alţii, străini de ţara unde trăiesc. Parcă ar trăi pe un pămînt care nu este al lor, unde stau temporar şi de unde urmează să-şi ia tălpăşiţa curînd. Şi nu pot în ruptul capului să fiu patriot doar pe baza retoricii epatante despre patriotism.

Sunt şi adeptul zicalei “omul sfinţeşte locul”. Geaba ai frumuseţi dacă îţi bagi picioarele în ele. Pămîntul e pămînt oriunde: şi aici, şi în Germania, şi peste ocean. Ceea ce îl transformă în glie şi face să te simţi legat de ea sunt oamenii care trăiesc pe acel pămînt şi ceea ce fac, cum sunt ei. Iar la noi sunt tot mai puţini cei care sfinţesc locul şi tot mai mulţi cei care-l afurisesc. Îl afurisesc nu verbal, ci la modul dureros de concret şi palpabil.

Eu încerc să sfinţesc micile mele locuri pe care le străbat. Mă strădui să fiu civilizat, să respect oamenii cu care intru în contact, să le vorbesc frumos, să respect regulile de convieţuire civilizată, să respect regulile de circulaţie etc. Dacă asta înseamnă că sunt patriot, atunci sunt. Dar eu tot nu mă simt patriot. Pentru că nu pot fi patriot doar pentru pămîntul pe care calc. Patriot pot fi doar dacă mă simt ca făcînd parte dintre oamenii printre care trăiesc nu doar prin intermediul unor concepte abstracte precum “naţiune”, dacă ei se simt ca aparţinînd unii altora. Eu nu trăiesc abstract. Prin urmare concepte abstracte ca “naţiune”, “popor”, “ţară” nu-mi spun nimic şi nu înseamnă nimic. Conceptele abstracte se pot schimba oricînd prin simpla schimbare a cuvintelor cu care sunt definite. Ceea ce rămîne concret, real, palpabil şi de luat în seamă este fiinţa umană.

Pentru cei mai mulţi apocalipsa este echivalentă cu distrugerea şi cataclismul, imaginate în toate formele. Nici nu o pot concepe altfel pentru că, de cel puţin 2000 de ani, creştinătatea este programată astfel de instituţia care inginereşte diferitele doctrine religioase: Biserica. Doar că, la origini, termenul de “apocalipsă” provine din grecescul “apokalipsis” care înseamnă “dezvăluire, demascare”. E?! Nu pre mai seamănă cu ce ştiaţi, aşa-i? Acum fiorii spaimei par să se mute de umerii celor mulţi, pe umerii celor puţini. Ştim noi care.

Aşa că eu aştept prima etapă importantă a Apocalipsei, cînd adevărata faţă a Bisericii va fi dezvăluită, demascată şi pentru privirile celor mulţi: aceea că nu este altceva decît un trust mondial de afaceri care exploatează slăbiciunile şi nevoile spirituale ale consumatorilor. “Enoriaş” nu este altceva decît un eufemism pentru mai mercantilul şi laicul “client”.

Va avea desigur şi o formă dureroasă, de suferinţă. Eliberarea din orice formă de sclavie lasă un individ dezorientat care se simte neputincios în faţa faptului că de-acum în colo EL este cel care trebuie să gîndească pentru a merge mai departe şi nu altcineva în locul lui. Este asemenea celui care începe să umble după ce a stat vreme îndelungată la pat: picioarele-i sunt nesigure şi trebuie să reînveţe a merge.

Deocamdată, cei mulţi par să fi ales pilula albastră pentru a rămîne în lumea visului. Cîţi vor avea curaj să ia pilula roşie pentru a da piept cu realitatea?!

Nu sunt alarmist de fel. Cînd ai ocazia să vezi sînge ţîşnind din mînă (a ta sau a altora) precum arteziana fără să te pierzi cu firea sau să leşini, înveţi să fii mai cumpătat înainte de a crea panică sau a te panica. Dar cînd am cîte o presimţire aşa, susţinută parcă şi de evenimente din realitate, nu mă pot abţine s-o exprim, chiar dacă pare panicardă.

Ultima declaraţie a lui Băsescu de renunţare la serviciile angajaţilor Internelor a mai bifat o încercare de învrăjbire a două categorii sociale: apărătorii legii şi populaţia. De 20 de ani observ gesturi şi atitudini clare ale clasei politice ce au ca scop punerea pe picior de conflict şi învrăjbirea diferitelor categorii sociale. Luaţi-o de la prima mineriadă din 1990 şi pînă în zilele noastre şi o să observaţi un şablon bine conturat: situaţii şi stări de conflict social provocate şi care se repetă, cu alţi protagonişti. Acum încep să se repete şi protagonşitii. Iar acţiunile politicienilor de a aduce şi menţine în conflict diverse categorii sociale au devenit tot mai virulente şi mai dese.

Astfel, actuala stare de fapt mă duce cu gîndul la două posibilităţi: fie statul, ca şi structură organizatorică, se află în pragul colapsului şi singura reacţie de funcţionare pe care o mai poate avea sunt spasmele violente înainte de obştescul sfîrşit; fie, undeva, s-a gîndit pregătirea terenului pentru un război civil real. Oricum, la nivel social, economic, de nervi şi declaraţii, societatea română a fost deja plasată în stare de război civil de nişte ani buni. Nu ştiu ce urmează, dar orice ar fi, mie începe să-mi miroasă tot mai puternic a praf de puşcă.

PS: Apropo de panică. Acum cîteva zile toată presa vuia cum că specialiştii ziceau că pînă pe 28 septembrie în România va fi un cutremur puternic. Azi e 28. V-a zguduit şi altceva în afară grobianismul clasei politice?

Religia ortodoxă (că p-asta o cunosc şi de ea aud la tot pasul) e antagonică în multe chestii pe care le propăvăduieşte. Mă rog, să vorbesc de antagonisme atunci cînd pomenesc de religie oricum e pleonastic. Dar să trecem peste…

Totuşi sunt două chestiuni principale pe care tare aş vrea să mi le poată desluşi (altfel decît prin halucinantul “crede şi nu cerceta”) şefii religiei şi fanii acesteia. Atenţie, am zis fanii religiei, nu ai lui Dumnezeu. În general, fiecare sunt din filme diferite iar cei dintîi n-or să prea înţeleagă ce zic eu aici. Deci:

1. Dacă Dumnezeu e omniprezent, de ce aveţi convingerea că vă poate auzi numai într-un areal, clar definit de patru pereţi, numit biserică, sau altar, sau mai ştiu eu ce? Mie îmi pare că vă adresaţi unui alt Dumnezeu. Unul cu gusturi cam laice, dacă voi consideraţi că e pasionat de vile somptuoase cu turle şi are o plăcere deosebită de a locui numai în ele.

   Nu credeţi că pentru Creator, Universul, prin varietatea şi vastitatea sa, e mult mai somptuos şi interesant decît un “cavou” cu patru pereţi pictaţi? Şi că e mult mai probabil ca lui Dumnezeu să-i placă a-şi petrece timpul într-un spaţiu infinit, decît într-unul limitat? Că Îl veneraţi în biserici, e una. Asta nu înseamnă că Îl şi găsiţi acolo. Să mai zic că fiecare individ e propriul său altar unde Îl poate găsi pe Dumnezeu în permanenţă? Nţ! Deja o dăm în greucenisme

2. Dacă Dumnezeu ştie tot ce facem “cu fapta, cu ochiul şi cu gîndul” pentru ce avem nevoie de crucifixe, icoane, simboluri, toteme şi alte prostii d-astea pe care să le afişăm şi să le venerăm? Că Dumnezeu în nici un caz nu are nevoie de ele pentru a şti dacă suntem credincioşi sau nu. El oricum ştie şi nu poate fi păcălit cu reprezentaţii ieftine. Doar ne citeşte şi gîndurile, nu? Voi aţi zis-o şi o susţineţi.

   Şi atunci, pentru ce parada asta a obiectelor de “cult”, în afară de motivaţia unui biznis cinstit? Pentru confort psihic? Păi dacă numai pentru asta, atunci, iertat să-mi fie, dar nu sunteţi decît nişte farisei care, în realitate, nu daţi doi bani pe ce crede Dumnezeu despre voi, ci vă interesează doar ce vă închipuiţi voi că El crede despre voi. Şi dacă în închipuirile voastre vă vedeţi cu aripi de îngeri, deja vă consideraţi cu loc rezervat de-a dreapta Tatălui Ceresc. Nu uitaţi centura de siguranţă! S-ar putea s-aveţi nevoie