Saturnianul

Posts Tagged ‘timp’

Muzicală doar. Zilele trecute, în timp ce făceam ordine printre cd-urile mele cu muzică am dat peste o compilaţie făcută de mine acum vreo 8 ani. Ce pusesem eu pe acel disc? Muzică transferată de pe discurile vinil ale tatălui meu. Muzică de prin anii ’60. Nici nu mai ştiam de ce pusesem acele melodii pe cd. Cînd l-am pus la combină, mi-am adus instant aminte de ce le salvasem. Erau melodiile care mi-au plăcut cel mai mult din toată colecţia tatei şi care mă purtau în atmosfera epocii acelor ani. Sper să vă poarte şi pe voi, mai ales că posedă şi un sunet aparte, specific acelei epoci: “sfîrîiturile” discului vinil, ca şi cum muzica e “preparată” pe măsură ce o asculţi. Vă las să vă “gătiţi” propriul meniu temporal
Read the rest of this entry »

Ce-a ieşit din combinaţia asta a fost botezat Povestirile Saturnianului. Acolo veţi găsi proză sf, non-fiction dar şi poezii. Fie ele mai vechi sau mai noi. Îl doresc a fi în primul rînd un loc al fanteziei şi misterului, laboratorul de creaţie al lumilor holografice din mintea mea, dar şi al sentimentelor, filosofiilor, anatemelor şi (auto)judecăţilor.

Unele texte le ştiţi deja pentru că ele şi-au făcut aici o vreme veacul. Altele, nu. Cele care care se vor adăuga vor fi noi sau inedite. Vă urez lectură plăcută şi nu vă sfiiţi să daţi cu părerea.

Cineva mă întreba, cum ar fi să trăiești cu impresia că anumitor persoane nu le pasă de faptul că sunt lucruri în care pui suflet, și te manifești ca atare, pentru că așa e felul tău de a fi? Nu te consideri nici naiv(ă), nici altcumva pentru că așa ești pur și simplu. Nu poți și nici nu vrei să te schimbi, fiindcă face parte din caracteristicile alea de bază care te definesc ca individ.

Și mă mai întreba cum ar fi ca acelor persoane să le pese de fapt, şi încă mult, dar să se manifeste într-un mod pe care tu nu îl înțelegi, fiindcă așa e felul lor de a fi? Unii spun lucrurile direct, alții prin gesturi sau vorbe care la prima vedere par mărunte dar nu sunt. Pentru acele persoane totul este clar și simplu, fiindcă sunt convinse că înțelegi și deci nu simt să se exprime direct. Și atunci ajungi în situația de a te gîndi dacă se transmite același lucru însă pe frecvențe diferite, pe care nici unul din cei doi nu le captează, sau dacă se transmite pe aceeași frecvență dar lucruri diferite care se întîlnesc undeva la mijloc şi se transformă în “zgomot” static. În a doua situaţie lucrurile sunt clare. Dar în prima, cum reglezi frecvenţa?

Și dacă persoanele se manifestă la un moment dat într-un anume fel, iar apoi, dintr-o dată, diferit? Cum determini dacă “diferitul” ăla există într-adevăr sau eşti doar tu cel care îl percepe?

Da, ştiu ce veţi zice unii: toate la timpul lor. Oare?! Nu cumva atribuim timpului o putere mai mare decît are, pentru simplul fapt că noi suntem limitaţi în comparaţie cu el? Nu cumva ne autocomplexăm în raport cu Marele Şmecher Timpul? De ce spun asta? Stephen King m-a pus pe gînduri vizavi de supremaţia timpului cu o simplă vocabulă: Timpul are nevoie de timp. Ilogic? Mai gîndiţi-vă!

Zilele trecute mi-a venit aşa, într-o doară, să o întreb pe LeBăDa Thornofrose dacă n-ar vrea să scrie un guest-post pe blogul meu. Nu ştiam dacă va fi de acord să-şi pună gîndurile sale aici, cînd ar fi putut să le păstreze pentru blogul ei. Dar, spre bucuria mea, a acceptat şi îi mulţumesc.

Ar trebui ca trecutul să ne influențeze viitorul?

Am fost întrebată acest lucru. Ar trebui?

Nu știu. Cert este că trecutul influențează viitorul. Din toate punctele de vedere. Absolut orice decizie luată la un moment dat, va avea un impact mai mare sau mai mic asupra viitorului. Hotărârile luate în prezent, în clipa următoare devin un trecut care ne va urmări viitorul pentru totdeauna. E un lucru inevitabil, un curs pe care nu-l putem opri sau schimba.

Dintr-un alt punct de vedere însă, consider că putem modera influența trecutului asupra viitorului. Și anume trăirile, sentimentele din trecut, amintirile.. Se întâmplă uneori să avem tendința de a trăi prea mult în și din trecut. Ne rămân în minte anumite perioade pe care le-am trăit. Ne-au marcat. Și nu reușim să trecem de ele. Ne afundam tot mai mult în amintiri, trăim într-o altă lume; indiferent că-s iluzii, momente plăcute sau neplăcute.. dar nu putem merge mai departe. Și asta cred eu că e o mare greșeală. Amintiri avem și vom avea întotdeauna, dar impactul lor asupra prezentului și viitorului trebuie controlat. De aceea există trecut și viitor; de aceea există uitarea și capacitatea minții umane de a selecta amintirile. Și această capacitate trebuie folosită pentru a ne ajuta pe noi înșine să trăim. Să trăim în prezent. Trebuie să reușim să înțelegem limitarea trecutului și infinitatea viitorului.

Da, știu, e ușor de zis, dar mai greu de realizat. Dar, așa cum spun eu mereu, cu răbdare și voință, totul este posibil și realizabil.

©Thornofrose

Aceste întrebări mi-au fost trimise pe messenger de un suflet frumos şi vast, un suflet care, pe măsură ce îl descopăr, vreau tot mai mult să-l descopăr şi îmi place tot mai mult ceea mi se revelează. Un suflet pe care, ştiută fiind aviditatea mea de cunoaştere a universului unde planeta noastră îşi are locşorul ei, îndrăznesc să-l asemăn cu un univers interior pentru a cărui explorare nu-mi va fi îndeajuns această existenţă. Şi dacă mai ţin cont că, în paralel, vreau să-mi explorez şi propriul univers interior dar şi al altor suflete, realizaţi că timpul devine o constantă rigidă şi insuficientă pe care va trebui să ştiu a o folosi în avantajul meu cît mai mult cu putinţă.

Întrebările reprezintă o dublă provocare pentru mine: să răspund la ele şi faptul că o voi face în franceză. Şi este o provocare mare ţinînd cont că ultimele ore practice de franceză au fost cam prin clasa a X-a de liceu, adică 1991 Aşadar, cu ce mi-a rămas stocat în urzeala creierului şi cu puţin ajutor de la dicţionar am s-o scot la capăt rezonabil, zic eu.

Îmi cer scuze celor care nu înţeleg franceza, dar n-o să mai fac şi traducerea. Utilizaţi vă rog Google Translate. Iese cam din topor traducerea, dar măcar se înţelege.

Numai pe marginea timpului se pot crea discuţii cît pentru 10 existenţe, aşa că mă voi strădui ca răspunsurile mele să fie la fel de scurte şi profunde precum întrebările.

Est-ce que vivre signifie le temps?
Vivre signifie sentir. Le temps te donne la profondeur de tes sens.

Le temps, est-ce tout ce que nous ne comprenons pas?
Non, le temps est une petite parite de ce que nou ne comprenons pas. Si le temps avait été tout ce que nous ne comprenions pas, nous aurions déjà compris toutes les autres inclusivement le temps.

Le temps, est-ce tout ce que nous ne sommes pas?
Nous sommes. Ça suffit. Être, il y a de sentir, pas du temps. Si tu sens, tu as le temps aussi. Sinon, tu n’as pas rien.

Le temps est-il sans l’être?
Le temps EST! De l’être dépend comme il court.

Le temps a-t-il des viteses inegales?
Mais ouiiiii! C’est une question de physique. Et de sentir, bien-sûr.

Le temps, est-ce une parole?
Le temps n’est pas une parole. Il est une sensation variable et il peut être senti différemment. Pour moi, il court très lentement dans certaines situations et très rapidement dans autres.

Le temps existe-t-il en soi ou est-il un témoin fixe?
Le temp existe en soi. C’est nous qui l’avons fait un témoin fixe, bien qu’il n’est pas fixe même pour (certains de) nous.

Mon coeur bat-il dans le temps?
Ton coeur, il bat des états.

L’histoire est-elle du temps?
Peut-être elle est la seule du temps, parce que l’histiore est la mathématique du temps – trop exacte.

Les pensées sont-elle du temps?
Les pensées sont de la raison et du sens.

Être, est-ce que cela veut dire temps?
Être veut dire comme le temps court.

L.E.: Mulţumesc Gabrielei pentru că mi-a atras atenţia asupra unor greşeli la răspunsurile mele în franceză avînd astfel ocazia să le corectez. Howgh!