S@urnianul

Posts Tagged ‘trecut’

Citeam la Fănel pe blog un articol despre unii concetăţeni rămaşi captivi într-o falie temporală din care, paradoxal, au uitat multele rele şi au păstrat doar iluzoriile stări pozitive, blocaţi fiind pe refrenul “era mai bine înainte”. Paradoxal pentru că, în general, românii, ca popor, au tendinţa de a vedea numai lucrurile rele şi de a le ignora pe cele bune. De ce nu se întîmplă aşa şi în cazul Iepocii de “Haur”, nu ştiu.

Dar ştiu că destui dintre aceşti concetăţeni captivi temporal, ce bagă la înaintare afirmaţia “filosofică” de mai sus, fac şi acum ce făceau atunci: stau cu şnapsul în nas de dimineaţă, taie frunză la câini sau muncesc de mîntuială şi înjură tot ce pot că nu le (mai) pică pară mălăiaţă. Singurul element care lipsea înainte din ecuaţia asta era tăiatul de frunză la cîini. Însă asta se întîmpla nu pentru că voiau, ci pentru că erau obligaţi.

Puteţi citi la Fănel o parte din lucrurile din cauza cărora nu era bine şi nu ar trebui să le uităm, nu insist asupra lor. Mie mi-au răsărit trei mirări după articolul lui:

1. Oare de ce au avut nevoie românii de un dictator ca să facă treabă?!
2. Nu o pot face decît biciuiţi?!
3. Suntem doar nişte sclavi ce nu se pot descurca fără stăpîn?!

Muzicală doar. Zilele trecute, în timp ce făceam ordine printre cd-urile mele cu muzică am dat peste o compilaţie făcută de mine acum vreo 8 ani. Ce pusesem eu pe acel disc? Muzică transferată de pe discurile vinil ale tatălui meu. Muzică de prin anii ‘60. Nici nu mai ştiam de ce pusesem acele melodii pe cd. Cînd l-am pus la combină, mi-am adus instant aminte de ce le salvasem. Erau melodiile care mi-au plăcut cel mai mult din toată colecţia tatei şi care mă purtau în atmosfera epocii acelor ani. Sper să vă poarte şi pe voi, mai ales că posedă şi un sunet aparte, specific acelei epoci: “sfîrîiturile” discului vinil, ca şi cum muzica e “preparată” pe măsură ce o asculţi. Vă las să vă “gătiţi” propriul meniu temporal
Read the rest of this entry »

Zilele trecute mi-a venit aşa, într-o doară, să o întreb pe LeBăDa Thornofrose dacă n-ar vrea să scrie un guest-post pe blogul meu. Nu ştiam dacă va fi de acord să-şi pună gîndurile sale aici, cînd ar fi putut să le păstreze pentru blogul ei. Dar, spre bucuria mea, a acceptat şi îi mulţumesc.

Ar trebui ca trecutul să ne influențeze viitorul?

Am fost întrebată acest lucru. Ar trebui?

Nu știu. Cert este că trecutul influențează viitorul. Din toate punctele de vedere. Absolut orice decizie luată la un moment dat, va avea un impact mai mare sau mai mic asupra viitorului. Hotărârile luate în prezent, în clipa următoare devin un trecut care ne va urmări viitorul pentru totdeauna. E un lucru inevitabil, un curs pe care nu-l putem opri sau schimba.

Dintr-un alt punct de vedere însă, consider că putem modera influența trecutului asupra viitorului. Și anume trăirile, sentimentele din trecut, amintirile.. Se întâmplă uneori să avem tendința de a trăi prea mult în și din trecut. Ne rămân în minte anumite perioade pe care le-am trăit. Ne-au marcat. Și nu reușim să trecem de ele. Ne afundam tot mai mult în amintiri, trăim într-o altă lume; indiferent că-s iluzii, momente plăcute sau neplăcute.. dar nu putem merge mai departe. Și asta cred eu că e o mare greșeală. Amintiri avem și vom avea întotdeauna, dar impactul lor asupra prezentului și viitorului trebuie controlat. De aceea există trecut și viitor; de aceea există uitarea și capacitatea minții umane de a selecta amintirile. Și această capacitate trebuie folosită pentru a ne ajuta pe noi înșine să trăim. Să trăim în prezent. Trebuie să reușim să înțelegem limitarea trecutului și infinitatea viitorului.

Da, știu, e ușor de zis, dar mai greu de realizat. Dar, așa cum spun eu mereu, cu răbdare și voință, totul este posibil și realizabil.

©Thornofrose

Aceste întrebări mi-au fost trimise pe messenger de un suflet frumos şi vast, un suflet care, pe măsură ce îl descopăr, vreau tot mai mult să-l descopăr şi îmi place tot mai mult ceea mi se revelează. Un suflet pe care, ştiută fiind aviditatea mea de cunoaştere a universului unde planeta noastră îşi are locşorul ei, îndrăznesc să-l asemăn cu un univers interior pentru a cărui explorare nu-mi va fi îndeajuns această existenţă. Şi dacă mai ţin cont că, în paralel, vreau să-mi explorez şi propriul univers interior dar şi al altor suflete, realizaţi că timpul devine o constantă rigidă şi insuficientă pe care va trebui să ştiu a o folosi în avantajul meu cît mai mult cu putinţă.

Întrebările reprezintă o dublă provocare pentru mine: să răspund la ele şi faptul că o voi face în franceză. Şi este o provocare mare ţinînd cont că ultimele ore practice de franceză au fost cam prin clasa a X-a de liceu, adică 1991 Aşadar, cu ce mi-a rămas stocat în urzeala creierului şi cu puţin ajutor de la dicţionar am s-o scot la capăt rezonabil, zic eu.

Îmi cer scuze celor care nu înţeleg franceza, dar n-o să mai fac şi traducerea. Utilizaţi vă rog Google Translate. Iese cam din topor traducerea, dar măcar se înţelege.

Numai pe marginea timpului se pot crea discuţii cît pentru 10 existenţe, aşa că mă voi strădui ca răspunsurile mele să fie la fel de scurte şi profunde precum întrebările.

Est-ce que vivre signifie le temps?
Vivre signifie sentir. Le temps te donne la profondeur de tes sens.

Le temps, est-ce tout ce que nous ne comprenons pas?
Non, le temps est une petite parite de ce que nou ne comprenons pas. Si le temps avait été tout ce que nous ne comprenions pas, nous aurions déjà compris toutes les autres inclusivement le temps.

Le temps, est-ce tout ce que nous ne sommes pas?
Nous sommes. Ça suffit. Être, il y a de sentir, pas du temps. Si tu sens, tu as le temps aussi. Sinon, tu n’as pas rien.

Le temps est-il sans l’être?
Le temps EST! De l’être dépend comme il court.

Le temps a-t-il des viteses inegales?
Mais ouiiiii! C’est une question de physique. Et de sentir, bien-sûr.

Le temps, est-ce une parole?
Le temps n’est pas une parole. Il est une sensation variable et il peut être senti différemment. Pour moi, il court très lentement dans certaines situations et très rapidement dans autres.

Le temps existe-t-il en soi ou est-il un témoin fixe?
Le temp existe en soi. C’est nous qui l’avons fait un témoin fixe, bien qu’il n’est pas fixe même pour (certains de) nous.

Mon coeur bat-il dans le temps?
Ton coeur, il bat des états.

L’histoire est-elle du temps?
Peut-être elle est la seule du temps, parce que l’histiore est la mathématique du temps – trop exacte.

Les pensées sont-elle du temps?
Les pensées sont de la raison et du sens.

Être, est-ce que cela veut dire temps?
Être veut dire comme le temps court.

L.E.: Mulţumesc Gabrielei pentru că mi-a atras atenţia asupra unor greşeli la răspunsurile mele în franceză avînd astfel ocazia să le corectez. Howgh!

OCTAVE – Eternitate (Secretul piramidelor, 1992)

Nu îmi place vechiul! Mă refer la vestigii ale trecutului. Acele structuri “cariate” de trecerea timpului care încă mai stau bine înfipte în gingia pămîntului refuzînd să se desprindă. Şi nu pentru că aş avea o aversiune legată epocile apuse (faţă de unele, chiar am)! De multe ori mă simt anacronic şi aş vrea să fac incursiune într-o epocă a trecutului pentru a vedea cum era atunci. Dar nu mă “gîdilă” cu nimic să mă înghesui alături de grupuri de turişti pentru a vedea ruinele unor locuri odinioară înfloritoare şi pline de viaţă. Din contră, astfel de excursii “culturale” nu îmi spun nimic sau mă deprimă.
Read the rest of this entry »

Notă: Curios cum sunt, cînd mi-a venit ideea acestui articol am căutat definiţia cuvîntului “precogniţie” în dicţionar. Şi am constatat cu stupoare că nu există nici în DEX, nici în Dicţionarul Enciclopedic Ilustrat, nici pe dexonline.ro. În schimb există în Webster si pe dictionary.com. Ori Academia Română a uitat să-l introducă în ediţia din 1998 a DEX-ului (nu mă pronunţ legat de ediţia nouă), ori a considerat că e un termen prea… paranormal. Prin urmare folosesc un cuvînt inexistent, cel puţin oficial, în vocabularul limbii române.
Read the rest of this entry »

…şi trecerea lui.

Am citit undeva (parcă în prezentarea unui supliment alimentar antioxidant) că îmbătrînirea nu este cauzată de trecerea timpului, ci de degradarea celulelor organismului în urma atacului radicalilor liberi. Staţi liniştiţi, nu de suplimente alimentare vreau să vă vorbesc Însă era necesară această introducere pentru că de-aici au pornit frămîntările ce au generat articolul de faţă.

Mintea mea iscoditoare de extraterestru rătăcit pe Terra a început să-şi pună întrebări, să imagineze situaţii. Şi cum nu le putea ţine numai pentru ea, a simţit nevoia să le împărtăşească. Va să zică trecerea timpului n-ar avea nici o legătură cu îmbătrînirea, ci doar reacţiile ce se petrec în laboratorul bio-chimic care este organismul uman. Booon! Read the rest of this entry »

De multă vreme, şi în ultimul timp tot mai des, mi se întîmplă un fenomen inexplicabil – cel puţin deocamdată – pe două direcţii: viaţa reală şi filme.

1. Viaţa reală

A) Situaţii: persoane cu care fac cunoştinţă prima oară în viaţă, sau le zăresc în mulţime ori comunic cu ele în virtual iar la un moment dat le văd şi fotografia, îmi par chipuri familiare ca şi cum le-am mai văzut/întîlnit undeva. Read the rest of this entry »