S@urnianul

Posts Tagged ‘umanitate’

Contrar specificului acestei rubrici n-am să fac un rezumat filmului, ci un rezumat al reacţiilor din jurul său. Şi am să spun cum l-am văzut eu.

Am citit reacţii atît pro, cît şi contra (ceea ce e normal), dar n-am putut să nu remarc o trăsătură comună a lor: patos exagerat şi extremism. Da, aţi citit bine. Observ tot mai mult că românii au tendinţa de a fi extremişti atunci cînd îşi exprimă părerea despre ceva, fie ea pozitivă sau negativă. Reacţiile au fost de la cele gen: “m-ar fi luat somnul dacă nu era gălăgie; e o poveste banală exagerat mediatizată; o porcărie; micimea inteligenţei celor care îl urmăresc; clasicul şi lobotomiza(n)tul argument suprem «bă, eşti prost/cretin/idiot dacă te uiţi la filmul ăsta»” etc., pînă la “extraordinar, bestial, fenomenal; vreau să mor ca să mă reîncarnez pe Pandora” plus sinucideri şi tentative de sinucidere din ce-am mai citit. Pe scurt, fie atitudini de respingere (unele apriorice, fără vizionarea filmului) din principiu, fie o detaşare de realitate pînă la pierderea contactului total cu aceasta.
Read the rest of this entry »

N-am să dau prea multe amănute despre film fiindcă e proaspăt lansat (13 noiembrie) şi nu vreau să stric plăcerea celor care nu l-au văzut.

Introductiv, vă spun un lucru: nu vă luaţi după rezumatul făcut de site-urile multiplexurilor sau cele care prezintă evenimente cinematografice. Veţi fi induşi în eroare. Citez:

Un profesor academic cercetator deschide un portal spre o dimensiune paralela si ia legatura cu dublura lui, in incercarea de a impiedica profetia catastrofica prezisa de calendarul mayasilor

Nu are absolut nici o legătură cu modul în care se desfăşoară acţiunea filmului. Habar n-am de unde au scos aspectul ăsta. E aproape imposibil să fi existat în film şi să-l fi scos la montaj, fiindcă ar fi mai mult decît nişte scene tăiate, ar fi un alt scenariu practic.
Read the rest of this entry »

Am văzut la Sufleţica clipul de mai jos:

Ca toată lumea, iniţial am făcut şi eu “wow”. Dar cum sunt genul care încearcă să se asigure că e apă în piscină înainte de a se arunca cu capul înainte, după ce am savurat momentul “magic” mi-am zis că “wow” nu e de-ajuns pentru mine aşa că nu mă pot opri aici. Şi am găsit asta. The Effect of Microwave Emission from Mobile Phones On Neuron Survival in Rat Central Nervous System, un raport în urma unui experiment făcut de chinezi. Citiţi-l că nu e mare, doar 12 pagini, şi zice chestii interesante. Asta dacă nu vreţi să rămîneţi doar cu “mamă, ce chestie!” Pe urmă încercăm să mai rumegăm lucrurile fără să avem gura căscată şi “wow”-ul pe retină Vă dau doar un citat:
Read the rest of this entry »

Am înjurat! Ca la uşa cortului! Nu pe cineva. Mă rog, pe cineva dar care nu era de faţă. Din motive… tehnice. Pe tot drumul de venire spre casă, în intimitatea maşinii personale, n-am făcut altceva de cît să înjur. 7 km de înjurături. Mi-a prins bine, m-am răcorit. Dacă n-o făceam în maşină, riscaţi să citiţi aici “repertoriul”

Cred că unii sunt născuţi să fie jigodii, au jigodismul în sînge. Asta e menirea lor pe lume. Ce nu înţeleg eu e altceva… Cum de rezistă astfel de… entităţi. Ba chiar prosperă! Ştiam de o selecţie naturală: rezistă cei mai inteligenţi, cei mai buni, bla-bla. Ce dracu’ s-a întîmplat cu ea în sînul societăţii umane de nu mai funcţionează? Constat că pe lîngă ăia buni, inteligenţi, vieţuiesc tot felul de lichele şi păduchi, paraziţi d-ăştia care nu se gîndesc la nimeni şi nimic din jurul lor, uneori nici măcar la ei înşişi. Hitler nu trebuia să extermine evrei, ci jigodii umane. Indiferent de naţionalitate, etnie şi rasă. Ăsta ar fi trebuit să fie criteriul pe baza căruia să aplice eugenía: jigodismul uman.

Mi se face atît de scîrbă cîteodată încît îmi vine să plec, nu din ţară, ci de pe planetă. La dracu’, din sistemul solar fiindcă a ajuns putoarea jigodiilor pînă pe Saturn.

Gata!

Mai ştiţi acele desene animate care se făceau în urmă cu 40-50 de ani? Aveau personaje nostime, întîmplări haoiase şi te binedispuneau mai mereu, stîrnindu-ţi zîmbete sau chiar hohote de rîs. Eu am văzut cîteva filmuleţe pe internet şi mă întristez văzînd că ţîncii de azi nu au parte de aceleaşi minunăţii animate menite să te destindă, nu să te încrînceneze, precum cele de azi. Zece minute petrecute pe Cartoon Network mă deprimă: personaje hidoase, handicapate, pline de ură şi violenţă, anomalii genetice desenate plăsmuite de minţi “calculate”. Uitîndu-mă în jur la lumea în care trăim azi, îmi pare totul un plan bine pus la punct de inducere a fricii şi urii în psihologia fiinţei umane, încă de la cele mai fragede vîrste. Parcă cineva vrea sa nu mai zîmbim şi să ne simţim bine nici măcar atunci cînd ne uităm la inocentele şi nostimele desene animate. Care nu mai sunt demult nostime şi inocente.

Eu am rîs aseară, m-am simţit bine şi mi-am amintit de vremurile copilăriei. Şi am vrut să vă aduc şi vouă un zîmbet. Voi vă mai amintiţi de pinguinul Chilly Willy şi de cocoşul vorbăreţ?

S-aveţi un vikend fain!

Aceste întrebări mi-au fost trimise pe messenger de un suflet frumos şi vast, un suflet care, pe măsură ce îl descopăr, vreau tot mai mult să-l descopăr şi îmi place tot mai mult ceea mi se revelează. Un suflet pe care, ştiută fiind aviditatea mea de cunoaştere a universului unde planeta noastră îşi are locşorul ei, îndrăznesc să-l asemăn cu un univers interior pentru a cărui explorare nu-mi va fi îndeajuns această existenţă. Şi dacă mai ţin cont că, în paralel, vreau să-mi explorez şi propriul univers interior dar şi al altor suflete, realizaţi că timpul devine o constantă rigidă şi insuficientă pe care va trebui să ştiu a o folosi în avantajul meu cît mai mult cu putinţă.

Întrebările reprezintă o dublă provocare pentru mine: să răspund la ele şi faptul că o voi face în franceză. Şi este o provocare mare ţinînd cont că ultimele ore practice de franceză au fost cam prin clasa a X-a de liceu, adică 1991 Aşadar, cu ce mi-a rămas stocat în urzeala creierului şi cu puţin ajutor de la dicţionar am s-o scot la capăt rezonabil, zic eu.

Îmi cer scuze celor care nu înţeleg franceza, dar n-o să mai fac şi traducerea. Utilizaţi vă rog Google Translate. Iese cam din topor traducerea, dar măcar se înţelege.

Numai pe marginea timpului se pot crea discuţii cît pentru 10 existenţe, aşa că mă voi strădui ca răspunsurile mele să fie la fel de scurte şi profunde precum întrebările.

Est-ce que vivre signifie le temps?
Vivre signifie sentir. Le temps te donne la profondeur de tes sens.

Le temps, est-ce tout ce que nous ne comprenons pas?
Non, le temps est une petite parite de ce que nou ne comprenons pas. Si le temps avait été tout ce que nous ne comprenions pas, nous aurions déjà compris toutes les autres inclusivement le temps.

Le temps, est-ce tout ce que nous ne sommes pas?
Nous sommes. Ça suffit. Être, il y a de sentir, pas du temps. Si tu sens, tu as le temps aussi. Sinon, tu n’as pas rien.

Le temps est-il sans l’être?
Le temps EST! De l’être dépend comme il court.

Le temps a-t-il des viteses inegales?
Mais ouiiiii! C’est une question de physique. Et de sentir, bien-sûr.

Le temps, est-ce une parole?
Le temps n’est pas une parole. Il est une sensation variable et il peut être senti différemment. Pour moi, il court très lentement dans certaines situations et très rapidement dans autres.

Le temps existe-t-il en soi ou est-il un témoin fixe?
Le temp existe en soi. C’est nous qui l’avons fait un témoin fixe, bien qu’il n’est pas fixe même pour (certains de) nous.

Mon coeur bat-il dans le temps?
Ton coeur, il bat des états.

L’histoire est-elle du temps?
Peut-être elle est la seule du temps, parce que l’histiore est la mathématique du temps – trop exacte.

Les pensées sont-elle du temps?
Les pensées sont de la raison et du sens.

Être, est-ce que cela veut dire temps?
Être veut dire comme le temps court.

L.E.: Mulţumesc Gabrielei pentru că mi-a atras atenţia asupra unor greşeli la răspunsurile mele în franceză avînd astfel ocazia să le corectez. Howgh!

Vorbeam zilele trecute pe messenger cu o fostă colegă de facultate care locuieşte de cîţiva ani buni în Israel şi o întrebam cum e viaţa pe-acolo, avînd în vedere că a reînceput războiul în Fîşia Gaza. Îmi spunea că s-a obişnuit cu situaţia dar era revoltată că toată presa scrie atunci cînd Israelul bombardează Gaza dar nimeni nu zice nimic atunci cînd Hamas aruncă cu rachete în Israel; că într-o singură zi Hamas a dat cu 80 de bombe pe care ei le aruncă la întîmplare şi pot nimeri oriunde, fiindcă nu au tehnică să ţintească.

Iniţial i-am dat dreptate şi mi se părea justă riposta Israelului, fiindcă presa, mai ales cea de la noi, este ştiut că manipulează informaţiile în aşa fel încît să servească senzaţionalul (ca să nu mai spun că unele ziare urmează o anumită “linie”), adevărul trecînd pe planul doi, iar în cazul unor conflicte au tendinţa de a relata doar versiunea uneia dintre părţi.

Dar… Dar! Am stat şi analizat un pic lucrurile uitîndu-mă la numărul victimelor de-o parte şi de cealaltă a taberelor, încercînd să mă detaşez oarecum de sentimentele anti/pro arabi sau israelieni de care unii sunt mînaţi orbeşte. Situaţia stătea cam aşa după 7 zile de război:

• Hamas – nişte rătăciţi fanatici cu creiere spălate care nu posedă tehnică militară de precizie, aruncă la întîmplare rachete second-hand procurate de la ruşi probabil (ce le-o mai fi rămas şi lor de la ultima conflagraţie mondială, de prin Afganistan, Osetia, Trans(i)nistria etc.) => 4 morţi în tabăra israeliană
• Israel – armată profesionistă, logistică performantă, tehnică militară avansată => 425 de morţi în Gaza, din care 50 sunt copii

“Logic”, veţi spune. “O armată mai bine pregătită şi dotată este mai eficientă, deci produce mai multe victime în tabăra adversă.” Ba nu e logic deloc! E chiar ilogic! Şi vă spun de ce. Israelul a declarat că ţintele sale nu sunt civilii, ci membrii Hamas. Totuşi, majoritatea victimelor sunt civili şi, mai grav, copii.

Ţinînd cont de tehnologia militară de care dispune Israelul, de capacitatea de a atinge cu precizie ţintele stabilite şi coroborînd asta cu numărul victimelor civile, aş putea să bag mîna în foc că Israelul ştie exact ce face iar victimele din Gaza nu sunt deloc colaterale. Este pur şi simplu o demonstraţie de forţă şi nimic mai mult din partea unui stat care deţine tehnologie militară suficient de avansată pentru a rade Gaza de pe suprafaţa pămîntului. Războiul dintre Israel şi Hamas este duelul dintre un pistolar profesionist şi unul amator care mai e şi orb pe deasupra. Un “spectacol” sîngeros, grotesc prin degeabismul său.

O să spuneţi că membrii Hamas sunt nişte nenorociţi care se ascund intenţionat printre civili sperînd că astfel vor scăpa. Şi chiar fac asta! Dar rămîne întrebarea: cît de întemeiată este reacţia disproporţionată (în opinia mea) a unui stat ce deţine putere militară deloc de neglijat şi un serviciu de spionaj de temut (Mossad) şi care bombardează un bloc unde locuiesc zeci de civili nevinovaţi doar pentru că acolo se ascunde şi UN MEMBRU hamas?!

Sunt convins că Israelul, ajutat şi de SUA, ar fi putut trimite nişte operativi sub acoperire să le ia gîtul la hamaşi fără zarvă, distrugeri, morţi şi suferinţă. Dar asta n-ar fi ştiut mulţi, n-ar fi făcut impresie, n-ar fi fost demonstraţie de forţă, spectacol. În plus, războiul, ca întotdeauna, e şi o afacere bună: mănîncă şi militarul israelian o pîine, mănîncă şi fabricanţii de armament o pîine. Echitabil, nu? O afacere de milioane, la propriu şi la figurat.

Încercările diplomatice abia acum încep să apară, timid, din partea statelor europene. Iar aceste încercări diplomatice ar fi trebuit să vină în primul rînd din partea Israelului, ca putere militară mult superioară inamicului său, dacă ar fi dorit cu adevărat linişte pentru cetăţenii săi aşa cum declară ministrul de externe israelian. Trebuie ori să fii idiot, ori să ai nişte interese ascunse pentru a susţine o atitudine despre care şi un copil îşi dă seama că nu va aduce linişte cetăţenilor ţării tale. Este mai mult decît clar că motivaţia oficială reprezintă o mascaradă.

Iar SUA nu mai sunt atît de scandalizate şi grăbite să facă pe jandarmul mondial precum în cazul Kosovo. Nu că mă miră această atitudine. În astfel de situaţii, marea putere mondială se ascunde în spatele diplomaţilor scrobiţi puşi la patru ace şi debitori de vorbe meşteşugite dar goale de conţinut, nedeosebindu-se, astfel, cu nimic de nemernicii Hamas care se ascund cu laşitate în spatele civililor nevinovaţi.

- va urma -

Unul dintre actorii care îmi plac este şi Keanu Reeves. După mine rolurile din filmele SF şi horror îl prind cel mai bine dar sunt subiectiv desigur fiindcă astea sunt genurile de film care îmi plac mie cel mai mult Totuşi… deşi nu sunt un amator de filme romantice am putut să văd şi chiar mi-a plăcut mult Sweet November în care Reeves joacă. Sigur este un film cu subiect profund şi diferit de majoritatea filmelor lacrimogene care parcă se tem să iasă din şabloane fie şi un pic.
Read the rest of this entry »