Saturnianul

Posts Tagged ‘univers’

Dax Johnson îi zice lu’ nenea de mai jos şi l-am găsit pe blogul Clarisei. M-a înnebunit pianul ăla… Și nu prea sunt multe melodii. Mai pun una din cele cîteva care apar și pe iutub. A auzit cineva de acest domn sau i-a mai ascultat melodiile? Eu mărturisesc că pînă acum habar n-am avut de el…

Am revăzut aseară, a nu ştiu cîta oară, Contact. Pe lîngă faptul că este realizat după romanul cunoscutului om de ştiinţă şi scriitor Carl Sagan (pionier al exobiologiei şi promotor al programului SETI – Search for Extra-Terrestrial Intelligence), consider că filmul este un punct de referinţă al genului science-fiction, nu numai prin faptul că ne prezintă posibilitatea existenţei inteligenţei extraterestre sub o altă lumină decît cea clasică a genului (omuleţii gri), ci şi pentru introspecţia sa asupra puterii interioare a spiritului uman. Puterea aceea fantastică care ne face să credem cu tărie într-un vis, să îl urmăm indiferent dacă ceilalţi ne consideră nebuni sau nu şi, în cele din urmă, să trăim victoria supremă de a-l vedea transformat în realitate.

Aici apar nişte dileme. Cum putem şti că un vis devenit realitate, în care noi am crezut pînă în străfundurile fiinţei, a devenit cu adevărat realitate şi nu a fost creat de mintea, de conştiinţa noastră, tocmai pentru că ne-am dorit atît de mult să devină realitate?

Cum putem proba nouă înşine veridicitatea realităţii împlinirii unui vis în condiţiile în care, e demonstrat ştiinţific, mintea noastră are puterea de a crea realităţi inexistente pentru ceilalţi dar palpabile pentru sinele nostru, ba chiar poate extinde palpabilitatea şi către persoane din exteriorul eului?

Cum putem face diferenţa dintre iluzie şi realitate, cînd există realităţi care, deşi stabilite prin convenţii conceptuale clare, nu sunt percepute similar de toţi locuitorii planetei, fără excepţie?

Înainte de a răspunde fie şi la una din întrebările de mai sus, vă recomand să urmăriţi filmuleţul care urmează (are doar 10 minute). Veţi avea parte de o altă viziune asupra modului în care percepem lumea, Universul, pe Dumnezeu, iar sintagma am văzut cu ochii mei ar putea căpăta noi valenţe.

1. Nici acum n-am reacţionat la asta. Sunt un insensibil. O să reacţionez în vikend. Promit! :))

2. Ştiţi legea aia a lu’ Murphy cu felia de pîine care va cădea întotdeauna cu partea unsă în jos? Aşa este! Numai că Murphy n-are nici o treabă. El doar a plagiat legea gravitaţiei, dîndu-i o formă satirică. Partea unsă e mai grea decît aia neunsă şi atunci logic că atracţia exercitată asupra ei e mai mare. D-aia cade cu partea respectivă în jos! 8-|

Naptoe bnuă!

Nu sunt prea multe de spus despre această fotografie. Într-o seară am văzut o Lună atît de mare şi frumoasă încît m-am decis că trebuie s-o imortalizez. Aşa am încercat şi zoom-ul digital al aparatului foto. Pe care l-am dus la maxim: 76x. Din păcate, pentru a atinge această valoare am fost nevoit să cobor rezoluţia pîn ala 640×480 pixeli. Chiar şi în aceste condiţii, calitatea fotografiei e impresionantă.

Satellite

Aceste întrebări mi-au fost trimise pe messenger de un suflet frumos şi vast, un suflet care, pe măsură ce îl descopăr, vreau tot mai mult să-l descopăr şi îmi place tot mai mult ceea mi se revelează. Un suflet pe care, ştiută fiind aviditatea mea de cunoaştere a universului unde planeta noastră îşi are locşorul ei, îndrăznesc să-l asemăn cu un univers interior pentru a cărui explorare nu-mi va fi îndeajuns această existenţă. Şi dacă mai ţin cont că, în paralel, vreau să-mi explorez şi propriul univers interior dar şi al altor suflete, realizaţi că timpul devine o constantă rigidă şi insuficientă pe care va trebui să ştiu a o folosi în avantajul meu cît mai mult cu putinţă.

Întrebările reprezintă o dublă provocare pentru mine: să răspund la ele şi faptul că o voi face în franceză. Şi este o provocare mare ţinînd cont că ultimele ore practice de franceză au fost cam prin clasa a X-a de liceu, adică 1991 :D Aşadar, cu ce mi-a rămas stocat în urzeala creierului şi cu puţin ajutor de la dicţionar am s-o scot la capăt rezonabil, zic eu.

Îmi cer scuze celor care nu înţeleg franceza, dar n-o să mai fac şi traducerea. Utilizaţi vă rog Google Translate. Iese cam din topor traducerea, dar măcar se înţelege.

Numai pe marginea timpului se pot crea discuţii cît pentru 10 existenţe, aşa că mă voi strădui ca răspunsurile mele să fie la fel de scurte şi profunde precum întrebările.

Est-ce que vivre signifie le temps?
Vivre signifie sentir. Le temps te donne la profondeur de tes sens.

Le temps, est-ce tout ce que nous ne comprenons pas?
Non, le temps est une petite parite de ce que nou ne comprenons pas. Si le temps avait été tout ce que nous ne comprenions pas, nous aurions déjà compris toutes les autres inclusivement le temps.

Le temps, est-ce tout ce que nous ne sommes pas?
Nous sommes. Ça suffit. Être, il y a de sentir, pas du temps. Si tu sens, tu as le temps aussi. Sinon, tu n’as pas rien.

Le temps est-il sans l’être?
Le temps EST! De l’être dépend comme il court.

Le temps a-t-il des viteses inegales?
Mais ouiiiii! C’est une question de physique. Et de sentir, bien-sûr.

Le temps, est-ce une parole?
Le temps n’est pas une parole. Il est une sensation variable et il peut être senti différemment. Pour moi, il court très lentement dans certaines situations et très rapidement dans autres.

Le temps existe-t-il en soi ou est-il un témoin fixe?
Le temp existe en soi. C’est nous qui l’avons fait un témoin fixe, bien qu’il n’est pas fixe même pour (certains de) nous.

Mon coeur bat-il dans le temps?
Ton coeur, il bat des états.

L’histoire est-elle du temps?
Peut-être elle est la seule du temps, parce que l’histiore est la mathématique du temps – trop exacte.

Les pensées sont-elle du temps?
Les pensées sont de la raison et du sens.

Être, est-ce que cela veut dire temps?
Être veut dire comme le temps court.

L.E.: Mulţumesc Gabrielei pentru că mi-a atras atenţia asupra unor greşeli la răspunsurile mele în franceză avînd astfel ocazia să le corectez. Howgh! :)