Saturnianul

Posts Tagged ‘viata’

Nu stă să te urmărească pe tine cum bagi alcoale la guşă zi de zi până ţi se rupe filmul, pentru ca apoi să-ţi prescrie o ciroză drept pedeapsă.

Ideea că Dumnezeu îl vede pe fiecare, pedepsindu-l pentru greşeli o găsesc mai degrabă născută în sânul vreunui cult care are ţelul de a-L denigra, decât în sânul unei religii – oricum s-ar numi ea – ai cărei adepţi îi rostesc numele cu pioşenie şi umilinţă. Religios vorbind, ideea asta e o blasfemie mai mare decât a-L înjura la nervi sau beţie.

Să crezi că Dumnezeu îl umăreşte pe fiecare să vadă ce boroboaţe face ca să decidă ce pedeapsă îi aplică, trecând-o cu stoicism în vreun catastif (mental sau fizic), e ca şi cum ai spune că e un pierde-vară pervers care n-are altceva mai bun de făcut decât să o spioneze pe Miţa care îşi înşală bărbatul cu vecinul Gogu. Eventual poate şi filmează apoi pune clipul pe YouTube. Ca supliment de pedeaspă. Ce planete, ce sori, ce galaxii, ce univers. Miţa cu nurii ei pe care îi oferă altcuiva decât cui i s-ar cuveni. Sistemul ăla solar pe care l-a creat poa’ să mai aştepte câteva milioane de ani pentru a-l pune în ordine. Miţa nu trăieşte atâta, aşa că nu trebuie scăpată ocazia.

Nu ştiu cum e Dumnezeul altora, dar Dumnezeul meu are misiuni mult mai importante – cum ar fi să aibă grijă de atâta vreme ca planeta să nu se pupe cu vreun asteroid care s-o volatilizeze – decât să urmărească prostioare naive sau retarde pentru a arde două la poponeaţă protagoniştilor.

Zău, câtă infatuare trebuie să ai ca să te consideri buricul universului şi să crezi că Dumnezeu lasă baltă echilibrul sistemului solar şi circulaţia energiilor cosmice ca să se uite la tine în farfurie şi apoi în calendarul bisericesc, pentru a constata dacă ai ţinut post şi să-ţi ardă vreo două scatoalce dacă nu e aşa. Da, e atotputernic, ştiu. Dar până şi un atotputernic ca El are priorităţi. Când eşti creatorul universului s-ar putea ca, a fi atent la figurile unor gândăcei năzbâtioşi, de pe o planetă rătăcită în marginea unei galaxii dintre miliarde de galaxii, să nu fie tocmai printre priorităţile fără de care nu poţi face universul să meargă.

În urmă cu un an şi jumătate scriam această postare unde mă erijam într-un profet al propriului viitor şi prevedeam dispariţia, într-o bună zi, a acestui blog datorită unui ceva frumos, minunat care urma să se întîmple. Ei bine, acea zi a venit!

Blogul n-o să dispară fizic dar se va lăsa liniştea pe el. Ceea ce s-a şi întâmplat de 3 luni jumate. Nu ştiu dacă pentru o vreme sau dacă definitiv. Dar mesajele mele au ajuns unde trebuie. Iar blogul mi-a fost un bun şi credincios purtător al mesajelor mele. Energiile au vibrat şi Universul a răspuns. Ceva-ul minunat a căpătat identitate şi formă. Iar eu am trecut într-o altă etapă: cea în care chemarea în eter s-a materializat devenind o chemare în concret.

Vă mulţumesc că mi-aţi citit rândurile, fie din când în când, fie cu regularitate. Şi mulţumesc celor care mai trec pe-aici citind din urmă. Nu spun nici “la revedere”, nici “adio”. Fiindcă nu ştiu ce va fi. Ştiu doar că acum am plecat de aici.

Necesitatea răului în lume e cam ca necesitatea de a face pipi şi caca. Sunt neplăcute, put urât dar aşa se elimina toxinele din organism. Iar sufletul şi spiritul uman e şi el plin, încă, de toxine. Carele trebuiesc eliminate undeva, cumva.

Am ratat să fiu prost. Şi insensibil. Iar în lumea asta sunt nişte eşecuri stigmatizante. Mă rog, pentru primul eşec nu sunt de vină direct dar mi-l asum. Ambele s-ar rezolva cu o trepanaţie. Dar nu mai e cazul la mine. Oricum, fiind un “străin” pe-aici a trebuit să mă adaptez la multe. Aşa că m-am adaptat şi la inteligenţă şi sensibilitate. Şi îmi place! E un experiment interesant dar trist, fiindcă vezi cîţi oameni dispreţuiesc inteligenţa şi sensibilitatea. Şi-mi dau seama cît de greu le este celor care vin pe lume cu astfel de calităţi. Stigmatul inteligenţei şi sensibilităţii îi transformă în “mutanţi” faţă de societate. Iar singura soluţie de adaptare e să găsească alţi “mutanţi”.

Ce-mi place asta “dacă aş fi fost bărbat/femeie”! Suntem amîndouă în acelaşi timp. Şi nu vorbesc de filosofeli, tantre şi spiritualitate. Biologic! Fiecare individ are inscripţionat în codul genetic informaţiile ambelor sexe. Formal, fac referire la corp aici, devin dominante anumite caracteristici, ceea ce ne face să ne materializăm ca bărbaţi sau femei. Însă intrinsec suntem capabili şi de comportamente/simţăminte specifice celuilalt sex. Doar că ele sunt reprimate prin educaţie, datorită tipului de organizare socială defectuoasă în care trăim. Segregarea sexuală este o “cutumă” impusă de societate. În mod natural, bărbaţii şi femeile nu ar trebui să aibă probleme în a se înţelege reciproc, fie şi la cel mai profund nivel, fiindcă “softul” genetic ne permite asta. Însă el este “virusat” de condiţionările sociale.

Îmi doresc ca femeia să încerce a-şi depăşi condiţionarea impusă de societate. Şi în acelaşi timp, bărbatul să conştientizeze că natura nu a creat sexul masculin şi cel feminin în ideea de rivalitate, ci de complementaritate. Rivalitatea este o imbecilitate născocită de mintea umană pentru atingerea unor interese. Tot ce crează natura este în perfectă armonie şi echilibru. Denaturarea aparţine omului, nu naturii.

E dificil, pentru că e ceva care funcţionează de milenii şi pentru multe femei a devenit normalitate să se simtă fiinţe inferioare bărbaţilor deci submise acestora. Sigur, e o etapă inevitabilă în evoluţia umană dar a venit vremea să fie depăşită, să o transcendem. Nu putem avea pretenţia de evoluţie cîtă vreme societatea încă mai funcţionează după precepte vechi de milenii, arhidepăşite, care şi-au avut rostul la vremea lor şi acolo ar fi trebuit să rămînă, în trecut. Trebuie să găsim calea evoluţiei către echilibrul în care ne-a creat natura. O găsesc a fi singura cale de salvare a speciei umane de la degenerare şi chiar dispariţie.