Saturnianul

Posts Tagged ‘viata’

Şi fraieri, cu bătaie spre proşti! Noi românii, adică. Înghiţim căcaturi cu tonele, zicem “săru-mîna” şi ne lingem pe boticuri. Dar avem mîndrie naţională şi suntem nemulţumiţi înnăscuţi! Nimic nu e suficient de bine pentru noi, dar dacă ne întreabă cineva cum ar trebui să se facă ca să fie bine, ridicăm candid din umeri şi răspundem: “Păi de unde să ştim noi? Iei trebuie să ştie, că de-aia ie puşi acolo!” Păi, băi unicelular care s-a născut din greşeală cu creier, dacă tu nu ştii cum îţi e bine, ce trebuie să se facă ca să îţi fie bine şi te uiţi ca la icoană la ăla din parlament sau guvern, aşteptîndu-te să ştie el, atunci mori în beznă!

Da, suntem bolnavi cu capul. Sau cu sufletul. Sau cu amîndouă. Dracu’ ştie cu ce, dar suntem. Dilimandreală cronică în stadiul terminal. Morţi cerebral. There’s no country for dead men, ca să parafrazez titlul unui film.

De la ordonanţa aia idioată, care pune independenţii pe drumuri să stea la cozi aiurea-n tramvai pentru că “specialiştii” din guvern vor să aibă alaltăieri banii pentru pensie, sănătate, şomaj etc., s-a iscat o adevărată isterie mediatică. Care e doar atît: isterie. Formă fără fond! Da, sunt de acord, ordonanţa e o catastrofă a logicii, plină de contradicţii şi interpretări. Şi un retardat ar fi scris-o mai coerent şi clar (ceea ce mă face să suspectez că e concepută intenţionat aşa)! Înţeleg pînă şi pasiunea morbidă a mioriticilor de a face haz de necaz ca înlocuitor pentru “a lua atitudine” sau măcar “a gîndi” cu creierul lor. Care este el!

Totuşi… Ce treabă are asta cu stupizenia de clip-protest care le-a băşit ălora de la Taxi? Protest nu e, chiar dacă unii jubilează. Glumă nu e. Act de cultură, nici atît. Jignitor la adresa celor doi? Get real! Ăstora li s-a băgat carne în frigider cît pentru două vieţi, aşa că sunt imuni la flegme d-astea anemice. Nu, e clar! Mesajul are ca destinatar specimenul mioritic care a stat cu orele la coadă pînă i-a ieşit sufletul prin toate orificiile ca să dea bani la buget iar acum îşi topeşte frustrarea rîzînd cu gura pînă la urechi la vizionarea stupizeniei şi zicînd superior printre dinţi: “Aşa le trebuie! Bine le-o mai zice băiatu’ ăsta!” După care, luna următoare se aşează iar cuminte la coadă.

Cu ce l-ar ajuta pe mioritic să vină Şeitan sau Vlădescu să stea cu el la coadă? Vax! Ei stau o singură dată. El o să stea mereu! L-ar ajuta cu ceva dacă unul din ăştia doi ar face în aşa fel încît să nu mai trebuiască să stea la coadă. Şi aia e treaba lui, nu să stea la coadă cu mioriticii. Dar nuuu! Miorticul se bucură bolnav de “suferinţa” demnitarului alături de el pentru cîteva ore. Chiar dacă mioriticul o să sufere pe urmă pînă la moarte. El e bucuros nevoie mare că a scos Şeitan limba de-un cot alături de el. Şeitane, Vlădescule veniţi băieţi şi staţi la coadă cîteva ore cu mioriticii, că pe urmă sunt în stare să suporte batjocuri eterne cu zîmbetul pe buze.

PS: La casa de pensii, oameni care veniseră cu toate actele în regulă pentru a încheia contract apoi să dea bani, au fost refuzaţi pentru că n-aveau… dosar cu şină. Dorele tată, tu nu mai crăpi odată?!

O demonstrează comuna Popeşti-Leordeni! Sau cel puţin comuna de pe Google Maps. Fiindcă acolo există două tipuri de cimitire. Cimitirul-cimitir şi cimitirul cu morţi. Exact! Acesta este cimitirul în care morţii rămîn morţi. Gata! Punct! C’est fini! Kaput! Nici tu reînviere, nici tu reîncarnare, nimic. Astea-s bonusuri care se dau doar în anumite condiţii. Poate la cei care s-au pus bine cu biserica din timp, cotizînd gras la bunăstarea ei şi avînd, astfel, asigurată o pilă la Dumnezeu. Aşadar, oiţe dragi, aveţi grijă ce faceţi, ce păşuni vă rezervaţi în lumea cu verdeaţă. Catedrala Neamului nu a fost începută, sigur mai e nevoie de ceva donaţii pe-acolo. N-aţi vrea să ajungeţi în cimitirul cu morţi, aşa-i?

Apropo, ştiţi că biserica nu plăteşte nici un fel de impozite sau contribuţii sociale. Cu toate astea, cînd un preot se îmbolnăveşte, ghiciţi unde merge să se trateze? În una din cele 18 mii şi ceva de biserici? Nuuu! Într-unul din cele 425 de spitaleeee! Nu-i aşa că viaţa e frumoasă?

Cum era aia cu “fiecare român trebuie să plătească”?! Păi dacă toţi românii trebuie să plătească, toţi să fie! Așadar, poate doriţi să semnaţi petiţia asta online privind impozitarea averii BOR şi a reducerii salariilor episcopilor. Hai să şi facem ceva dacă tot înghiţim prosteli pe faţă în numele toleranţei. Să propunem BOR să fie tolerantă şi îngăduitoare cu noi nu doar duhovnicesc (uneori nici măcar aşa nu este tolerantă), ci şi lumesc. Să vedem, vrea şi poate?! Dar mi-e teamă că deja ştiu răspunsul Şi îl ştiţi şi voi!

Şi nu, nu e vorba de principiul “să moară şi capra vecinului” în această petiţie, ci de principiul solidarităţii. Pe care biserica ni-l predică din plin.

Acum că a trecut, o să fiu mai tranşant decît în urmă cu un an.

Ora Pămîntului nu este altceva decît o convenţie stupidă pentru liniştirea minţilor eco-superstiţioase care îşi închipuie că salvează fauna planetei dacă cresc cîţivă peşti într-un acvariu. O convenţie la fel de studpidă precum cea a americanilor vizavi de cifra 13 pe o care sar la numerotarea etajelor, etaj care inexorabil, logic şi concret există chiar dacă aleg să-l denumească altfel. Şi la fel ca alte convenţii stupide de care nu pomenesc acum.

Nu, nu salvaţi nici o planetă, nu reduceţi nici o poluare, nu faceţi lumea mai curată şi aerul mai respirabil dacă staţi o oră pe întuneric. Tot ceea ce faceţi e o psihoterapie autoaplicată pentru a reuşi să nu vedeţi “the big picture”. Sau să reuşiţi să vedeţi cu detaşare. Nici măcar nu faceţi vreo mare scofală de experiment în care s-ar putea presupune că vă testaţi limitele suportabilităţii în lipsa beneficiilor tehnologiei moderne. Pur şi simplu staţi pe întuneric de bunăvoie, lucru pe care îl faceţi probabil de (mai) multe ori într-un an. Însă vă simţiţi speciali atunci cînd o faceţi într-o zi anume desemnată cînd o mai fac şi alţii. Read the rest of this entry »

Zîmbetul care vorbeşte
Privesc şoferii criminali cu moace superioare de şmecheri cînd sunt duşi la duba poliţiei iar ei zîmbesc. Asta îmi spune tot despre echitatea cu care se împarte justiţia în România şi că acolo e ca la piaţă. Sforăielile spumante de revoltă ale diferiţilor oficiali pe la teve sunt doar poveşti cu zîne pentru fraieri dispuşi să le (mai) creadă.

Omul preistoric
Încă trăieşte. Pentru că unii indivizi sunt încă animale. Din (aproape) toate punctele de vedere. Inclusiv la cel mai profund aspect biologic al unei specii, cel genetic. La ei, genele primordiale de maimuţă coborîtă din copac încă au un cuvînt greu de spus chiar şi după sute de mii de ani de evoluţie. Ceea ce îi diferenţiază de omul grotelor sunt ţoalele de pe ei şi capacitatea (uimitoare pentru mine) de a manevra unele maşinării moderne.

Fetele-femei sau femeile-fete
Pe site-urile de social networking şi dating, multe fete pînă în 25 de ani vor să se căsătorească. Femeile de la 29-30 în sus vor flirt, prietenie sau cel mult partener. Stau să înţeleg ce nu înţeleg şi nu reuşesc. Ok, s-au schimbat mentalităţi dar chiar aşa? Parcă e din alt film. Sau sunt eu din alt film. Deci tre’ să-mi caut nevastă de opşpe-douăj de ani că restul, pauză. E pe stop

Întrebare (retorică)
O exista viagra pentru sentimente? Şi reversul ei?

Mă uit pe blog şi văd că n-am mai scris nimic de fix şaptişpe zile. Bon, planeta e mare, sunt multe de explorat aşa că n-apuc, pe cît de des aş vrea, să mă aflu faţă în faţă cu foaia albă virtuală care aşteaptă nerăbdătoare să o excit cu ceva vorbe de duh iar neuronii mei rămîn pleoştiţi, inhibaţi fiind de goliciunea foii. Şi cică goliciunea ar trebui să excite. Mda! Oricum, mi-am propus să-mi solicit inspiraţiunea şi în alt fel de scrieri decît cele blogheristice.

Pe blog zisei că să scriu numai săptămînal ceva… profund. Şi iaca au trecut şap’şpe zile iar ce vreau să scriu eu acum e mai mult “fund”, nu şi “pro”. Dar tot aşa sunt şi realităţile pe plaiul mioritic (“fund” adică; “pro” mai vedem noi dacă şi cînd). E bine oricum, măcar am parte de ceva virilitate neuronală iar foaia se simte şi ea excitată. Deci, toată lumea-i mulţumită
Read the rest of this entry »

Admit că sunt situaţii în care manifest tendinţe homofobe, n-am ascuns niciodată. Cei care mă cunosc mai bine ştiu asta. Situaţiile apar atunci cînd un bărbat devine prea insitent în apropieri fizice, altele decît strînsul mîinii şi îmbrăţişatul (iar acesta numai cu prieteni foarte apropiaţi). Chestia poate că e legată de o întîmplare mai veche cînd mi s-au făcut aporpouri mai mult decît prieteneşti de către un bărbat. Totuşi, cînd se întîmplă aşa iau atitudinea de distanţare şi transmit un mesaj suficient de clar că sunt deranjat. Dar nu sar nici la gît, nici nu zic că trebuie exterminaţi, nici nu-i iau la înjurat tot neamul cu morţii şi răniţii din dotare. Fiindcă pur şi simplu nu mi se pare normal şi nici civilizat atîta timp cît te poţi înţelege cu vorba bună. Dacă sare calul, e deja altă poveste şi nu ştiu cum aş reacţiona pentru că n-am fost pus într-o asemenea situaţie deocamdată

Şi pentru că am vorbit de normal mai devreme, am să iau în discuţie cîteva aspecte legate de normalitate privitor la acest subiect.
Read the rest of this entry »

Am fost aseară la o adaptare după Visul unei nopţi de vară a lui William Shakespeare interpretată de actori tineri. Ocazie cu care am constatat că nu înţeleg şi nu îmi plac adaptările moderne după opere din secolul XVI. Un duce îmbrăcat în tricou cu mînecă scurtă şi bermude din material gen camuflaj. Îi lipsea Kalashnikov-ul.

Şi de ce se urlă aşa de mult în piesele astea de teatru cu actori tineri? E oare un soi de alienare care prinde la public? Lumea deja este un imens ospiciu. Chiar mai e necesară simularea unuia pe scenă?!

Văd aici un filmuleţ care vorbeşte despre copii bolnavi de cancer, leagă fenomenul de recoltele stropite cu chimicale şi pledează pentru cele bio, crescute natural. Privind nişte secvenţe am realizat o contradicţie flagrantă: ni se spune că substanţele chimice cu care se stropesc pomii nu afectează omul. Dar fermierul le prepară cu mănuşi de protecţie iar cînd le împrăştie poartă mască de gaze. Iar pe cutii este desenat semnul care indică toxicitatea. Idiot să fii să crezi că substanţele alea nu afectează omul doar pentru că nu le-a inhalat direct. Deci oamenii care vorbesc prin filmuleţul ăla au perfectă dreptate să militeze pentru agricultura bio.

Numai că eu am o reţinere vizavi de fezabilitatea unei agriculturi bio în condiţiile actuale. De ce? În opinia mea, o agricultură globală bio este incapabilă să suţină 7 miliarde de oameni. Fără stimulente care să le grăbească creşterea şi pesticide care să le apere de dăunători, recoltele ar fi mult mai reduse. Încercaţi să hrăniţi 1 milion de oameni cu 1000 de pîini. În caz că nu sunteţi Iisus Hristos, nu veţi reuşi.

Unde vreau s-ajung? La faptul că ne aflăm în situaţia de a face o alegere grea: ori populaţia planetei trebuie redusă drastic pentru a se putea adopta agricultura naturală, ori acceptăm organismele modificate genetic sau chiar create artificial ca să putem hrăni 7 miliarde de mîncăi (care vor fi vreo 9 peste trei decenii, dacă nu mai devreme).

Mai e o cale: controlul drastic al natalităţii din secunda asta şi desfiinţarea războiului ca afacere. Dar astea sunt utopii încă. Cert e că, oricum am da-o, trebuie să ne facem frate cu dracul ca să trecem puntea. Ce urmează, deci? Ce putem accepta?

Ziua mea de naştere a fost una magică anul ăsta. Simplă, fără fast, dar magică. Mereu am evitat să merg la vreun concert, fiindcă după ce ascultam versiunea live a unei melodii şi apoi pe cea de studio, îmi ziceam că cele două nu se compară şi live nu va suna niciodată la fel de frumos ca în studio. Acum am văzut cît de mult mă înşelam! Într-adevăr, o melodie live nu sună frumos pe cd şi nu are nici un farmec. Pentru că trebuie să fii acolo, la concert, în tumultul acela, în mijlocul mulţimii, simţind cum muzica îţi perforează timpanele şi îţi pătrunde în fiecare fibră a corpului.
Read the rest of this entry »

Ştiu, sună prea matematic pentru ceva atît de abstract şi plurivalent cum este iubirea. Hai să trecem de fraze alambicate împănate cu epitete siropoase menite să impresioneze şi să încercăm să fim simpli şi direcţi. Aşadar, cum aţi defini voi iubirea într-un cuvînt? Atît, UN SINGUR cuvînt.