S@urnianul

Posts Tagged ‘viata’

Admit că sunt situaţii în care manifest tendinţe homofobe, n-am ascuns niciodată. Cei care mă cunosc mai bine ştiu asta. Situaţiile apar atunci cînd un bărbat devine prea insitent în apropieri fizice, altele decît strînsul mîinii şi îmbrăţişatul (iar acesta numai cu prieteni foarte apropiaţi). Chestia poate că e legată de o întîmplare mai veche cînd mi s-au făcut aporpouri mai mult decît prieteneşti de către un bărbat. Totuşi, cînd se întîmplă aşa iau atitudinea de distanţare şi transmit un mesaj suficient de clar că sunt deranjat. Dar nu sar nici la gît, nici nu zic că trebuie exterminaţi, nici nu-i iau la înjurat tot neamul cu morţii şi răniţii din dotare. Fiindcă pur şi simplu nu mi se pare normal şi nici civilizat atîta timp cît te poţi înţelege cu vorba bună. Dacă sare calul, e deja altă poveste şi nu ştiu cum aş reacţiona pentru că n-am fost pus într-o asemenea situaţie deocamdată

Şi pentru că am vorbit de normal mai devreme, am să iau în discuţie cîteva aspecte legate de normalitate privitor la acest subiect.
Read the rest of this entry »

Am fost aseară la o adaptare după Visul unei nopţi de vară a lui William Shakespeare interpretată de actori tineri. Ocazie cu care am constatat că nu înţeleg şi nu îmi plac adaptările moderne după opere din secolul XVI. Un duce îmbrăcat în tricou cu mînecă scurtă şi bermude din material gen camuflaj. Îi lipsea Kalashnikov-ul.

Şi de ce se urlă aşa de mult în piesele astea de teatru cu actori tineri? E oare un soi de alienare care prinde la public? Lumea deja este un imens ospiciu. Chiar mai e necesară simularea unuia pe scenă?!

Văd aici un filmuleţ care vorbeşte despre copii bolnavi de cancer, leagă fenomenul de recoltele stropite cu chimicale şi pledează pentru cele bio, crescute natural. Privind nişte secvenţe am realizat o contradicţie flagrantă: ni se spune că substanţele chimice cu care se stropesc pomii nu afectează omul. Dar fermierul le prepară cu mănuşi de protecţie iar cînd le împrăştie poartă mască de gaze. Iar pe cutii este desenat semnul care indică toxicitatea. Idiot să fii să crezi că substanţele alea nu afectează omul doar pentru că nu le-a inhalat direct. Deci oamenii care vorbesc prin filmuleţul ăla au perfectă dreptate să militeze pentru agricultura bio.

Numai că eu am o reţinere vizavi de fezabilitatea unei agriculturi bio în condiţiile actuale. De ce? În opinia mea, o agricultură globală bio este incapabilă să suţină 7 miliarde de oameni. Fără stimulente care să le grăbească creşterea şi pesticide care să le apere de dăunători, recoltele ar fi mult mai reduse. Încercaţi să hrăniţi 1 milion de oameni cu 1000 de pîini. În caz că nu sunteţi Iisus Hristos, nu veţi reuşi.

Unde vreau s-ajung? La faptul că ne aflăm în situaţia de a face o alegere grea: ori populaţia planetei trebuie redusă drastic pentru a se putea adopta agricultura naturală, ori acceptăm organismele modificate genetic sau chiar create artificial ca să putem hrăni 7 miliarde de mîncăi (care vor fi vreo 9 peste trei decenii, dacă nu mai devreme).

Mai e o cale: controlul drastic al natalităţii din secunda asta şi desfiinţarea războiului ca afacere. Dar astea sunt utopii încă. Cert e că, oricum am da-o, trebuie să ne facem frate cu dracul ca să trecem puntea. Ce urmează, deci? Ce putem accepta?

Ziua mea de naştere a fost una magică anul ăsta. Simplă, fără fast, dar magică. Mereu am evitat să merg la vreun concert, fiindcă după ce ascultam versiunea live a unei melodii şi apoi pe cea de studio, îmi ziceam că cele două nu se compară şi live nu va suna niciodată la fel de frumos ca în studio. Acum am văzut cît de mult mă înşelam! Într-adevăr, o melodie live nu sună frumos pe cd şi nu are nici un farmec. Pentru că trebuie să fii acolo, la concert, în tumultul acela, în mijlocul mulţimii, simţind cum muzica îţi perforează timpanele şi îţi pătrunde în fiecare fibră a corpului.
Read the rest of this entry »

Ştiu, sună prea matematic pentru ceva atît de abstract şi plurivalent cum este iubirea. Hai să trecem de fraze alambicate împănate cu epitete siropoase menite să impresioneze şi să încercăm să fim simpli şi direcţi. Aşadar, cum aţi defini voi iubirea într-un cuvînt? Atît, UN SINGUR cuvînt.

Într-o zi acest blog va dispărea! Ori, poate, doar se va transforma, va trece la un alt nivel evolutiv, într-o altă dimensiune. Pixelii pe care se înşiră gîndurile mele se vor… înălţa purtînd cu ei gînduri de pe o altă frecvenţă. Simplul fapt că mi-a venit să scriu rîndurile acestea ca din senin arată că ziua aceea o simt. E acolo. Aşteaptă. Deloc apropiată dar nici foarte depărtată. Ceva care trăieşte în acea zi aşteaptă să-i vină timpul. E un ceva frumos, minunat. Nu ştiu ce, cum şi în ce formă. Nici măcar nu mi se conturează încă. Dar simt că e acolo. Şi că aşteaptă.

După SARS, boala vacii nebune, aviară şi acum porcină, toate transformate, pe hîrtie, în pandemii apocaliptice care nu s-au petrecut niciodată (unii vor spune că nu s-au petrecut tocmai pentru că s-au luat măsuri de “prevenire”), iată că în centrul atenţiei suspiciunilor intră o altă boală: SIDA. Am găsit pe site-ul Descoperă un articol pe problema asta din care citez un fragment:

Indiscutabil, imunodeficienta exista. Atunci cand pacientii cu deficiente imunitare sunt expusi virusurilor sau bacteriilor mor de tuberculoza, de pneumonie, de surmenaj si salmonella. SIDA este asociata cu zeci de boli care nu sunt legate direct de ea. Nicio persoana nu a murit, propriu-zis, de SIDA.

Read the rest of this entry »

Articolul ăsta îl postam pe blogul meu fix acum 1 an. Naşterea lui a avut loc cu ocazia Crăciunului din doomiişepte şi s-a petrecut în paginile defunctei şi, constat cu surprindere, parţial reînviatei reviste online de s(-)atira(t) şi u(o)mor, pe numele ei de fată mare curat|murdar.

Acum îl reciclez şi îl voi recicla an de an. Pînă cînd? Pînă cînd spiritul de bază al Crăciunului la români va ajunge să fie altceva decît haleală şi beutură pînă la loc comanda.

****

DISCLEIMĂR: Aceasta este o ficţiune-pamflet. Orice asemănare cu persoane din viaţa reală nu este doar intenţionată, ci şi răuvoitoare.

GENESIS – Jesus He Knows Me (We Can’t Dance, 1991)

Ţârâitul ceasului îmi alungă somnul dulce fără pic de scrupule. Îl privesc cu ură printr-un păienjeniş lăptos: “Ce mi-o fi venit să-i pun alarma la 8 dimineaţa în ziua de Crăciun?”
Read the rest of this entry »