Saturnianul

Posts Tagged ‘viitor’

Unii zic că noi, oamenii, suntem gîndaci în comparaţie cu forţele universului şi ale naturii. Era bine să fie aşa. La un eventual cataclism, natural sau nu, gîndacii vor supravieţui. Noi, nu!

Modul în care guvernul gestionează ţara seamănă izbitor cu cel al managerilor care au gestionat diferite întreprinderi de stat pe care le-au jefuit pînă le-au falimentat pentru a fi vîndute pe nimica toată. Nu ştiu dacă “geniile” noastre urmează şablonul tot în acest scop dar i-aş sfătui să nu se mai chinuie. Oricum sunt paraleli cu ceea ce înseamnă gestionarea unei ţări. Dacă s-ar lăsa de meserie şi ar plasa ţara într-un arbitraj internaţional sau sub tutela unei alte ţări, ar fi cel mai inteligent şi de bun simţ lucru pe care l-au făcut vreodată pentru România. Fiindcă mai catastrofe decît ei, cam greu să găseşti iar mai rău de atît nu are ce să se întîmple. Şi, oricum, s-a dus naibii orice speranţă pentru o soluţie viabilă venită din interior.

Naţionalism? Mîndrie naţională? Are cineva impresia că am debordat vreodată de aşa ceva în practică? Mai bine ne-am trezi la realitate şi ne-am da seama că ipocrizia nu ţine de foame şi nici loc de principii.

Zîmbetul care vorbeşte
Privesc şoferii criminali cu moace superioare de şmecheri cînd sunt duşi la duba poliţiei iar ei zîmbesc. Asta îmi spune tot despre echitatea cu care se împarte justiţia în România şi că acolo e ca la piaţă. Sforăielile spumante de revoltă ale diferiţilor oficiali pe la teve sunt doar poveşti cu zîne pentru fraieri dispuşi să le (mai) creadă.

Omul preistoric
Încă trăieşte. Pentru că unii indivizi sunt încă animale. Din (aproape) toate punctele de vedere. Inclusiv la cel mai profund aspect biologic al unei specii, cel genetic. La ei, genele primordiale de maimuţă coborîtă din copac încă au un cuvînt greu de spus chiar şi după sute de mii de ani de evoluţie. Ceea ce îi diferenţiază de omul grotelor sunt ţoalele de pe ei şi capacitatea (uimitoare pentru mine) de a manevra unele maşinării moderne.

Fetele-femei sau femeile-fete
Pe site-urile de social networking şi dating, multe fete pînă în 25 de ani vor să se căsătorească. Femeile de la 29-30 în sus vor flirt, prietenie sau cel mult partener. Stau să înţeleg ce nu înţeleg şi nu reuşesc. Ok, s-au schimbat mentalităţi dar chiar aşa? Parcă e din alt film. Sau sunt eu din alt film. Deci tre’ să-mi caut nevastă de opşpe-douăj de ani că restul, pauză. E pe stop

Întrebare (retorică)
O exista viagra pentru sentimente? Şi reversul ei?

Văd aici un filmuleţ care vorbeşte despre copii bolnavi de cancer, leagă fenomenul de recoltele stropite cu chimicale şi pledează pentru cele bio, crescute natural. Privind nişte secvenţe am realizat o contradicţie flagrantă: ni se spune că substanţele chimice cu care se stropesc pomii nu afectează omul. Dar fermierul le prepară cu mănuşi de protecţie iar cînd le împrăştie poartă mască de gaze. Iar pe cutii este desenat semnul care indică toxicitatea. Idiot să fii să crezi că substanţele alea nu afectează omul doar pentru că nu le-a inhalat direct. Deci oamenii care vorbesc prin filmuleţul ăla au perfectă dreptate să militeze pentru agricultura bio.

Numai că eu am o reţinere vizavi de fezabilitatea unei agriculturi bio în condiţiile actuale. De ce? În opinia mea, o agricultură globală bio este incapabilă să suţină 7 miliarde de oameni. Fără stimulente care să le grăbească creşterea şi pesticide care să le apere de dăunători, recoltele ar fi mult mai reduse. Încercaţi să hrăniţi 1 milion de oameni cu 1000 de pîini. În caz că nu sunteţi Iisus Hristos, nu veţi reuşi.

Unde vreau s-ajung? La faptul că ne aflăm în situaţia de a face o alegere grea: ori populaţia planetei trebuie redusă drastic pentru a se putea adopta agricultura naturală, ori acceptăm organismele modificate genetic sau chiar create artificial ca să putem hrăni 7 miliarde de mîncăi (care vor fi vreo 9 peste trei decenii, dacă nu mai devreme).

Mai e o cale: controlul drastic al natalităţii din secunda asta şi desfiinţarea războiului ca afacere. Dar astea sunt utopii încă. Cert e că, oricum am da-o, trebuie să ne facem frate cu dracul ca să trecem puntea. Ce urmează, deci? Ce putem accepta?

Citeam la Fănel pe blog un articol despre unii concetăţeni rămaşi captivi într-o falie temporală din care, paradoxal, au uitat multele rele şi au păstrat doar iluzoriile stări pozitive, blocaţi fiind pe refrenul “era mai bine înainte”. Paradoxal pentru că, în general, românii, ca popor, au tendinţa de a vedea numai lucrurile rele şi de a le ignora pe cele bune. De ce nu se întîmplă aşa şi în cazul Iepocii de “Haur”, nu ştiu.

Dar ştiu că destui dintre aceşti concetăţeni captivi temporal, ce bagă la înaintare afirmaţia “filosofică” de mai sus, fac şi acum ce făceau atunci: stau cu şnapsul în nas de dimineaţă, taie frunză la câini sau muncesc de mîntuială şi înjură tot ce pot că nu le (mai) pică pară mălăiaţă. Singurul element care lipsea înainte din ecuaţia asta era tăiatul de frunză la cîini. Însă asta se întîmpla nu pentru că voiau, ci pentru că erau obligaţi.

Puteţi citi la Fănel o parte din lucrurile din cauza cărora nu era bine şi nu ar trebui să le uităm, nu insist asupra lor. Mie mi-au răsărit trei mirări după articolul lui:

1. Oare de ce au avut nevoie românii de un dictator ca să facă treabă?!
2. Nu o pot face decît biciuiţi?!
3. Suntem doar nişte sclavi ce nu se pot descurca fără stăpîn?!

Contrar specificului acestei rubrici n-am să fac un rezumat filmului, ci un rezumat al reacţiilor din jurul său. Şi am să spun cum l-am văzut eu.

Am citit reacţii atît pro, cît şi contra (ceea ce e normal), dar n-am putut să nu remarc o trăsătură comună a lor: patos exagerat şi extremism. Da, aţi citit bine. Observ tot mai mult că românii au tendinţa de a fi extremişti atunci cînd îşi exprimă părerea despre ceva, fie ea pozitivă sau negativă. Reacţiile au fost de la cele gen: “m-ar fi luat somnul dacă nu era gălăgie; e o poveste banală exagerat mediatizată; o porcărie; micimea inteligenţei celor care îl urmăresc; clasicul şi lobotomiza(n)tul argument suprem «bă, eşti prost/cretin/idiot dacă te uiţi la filmul ăsta»” etc., pînă la “extraordinar, bestial, fenomenal; vreau să mor ca să mă reîncarnez pe Pandora” plus sinucideri şi tentative de sinucidere din ce-am mai citit. Pe scurt, fie atitudini de respingere (unele apriorice, fără vizionarea filmului) din principiu, fie o detaşare de realitate pînă la pierderea contactului total cu aceasta.
Read the rest of this entry »

Inteligenţa artificială e tot mai aproape de noi, tot mai naturală. De fapt e aici şi a făcut un pas uriaş. Ca om aflat în permanenţă cu un picior în viitor, e ceva care mă entuziasmează dar mă şi înspăimîntă în acelaşi timp. Sper doar că vom putea păstra echilibrul, că vom şti cînd şi unde să ne oprim, că nu va depăşi stadiul de distracţie şi relaxare. Mai multe despre proiectul Natal puteţi citi aici. Via Ştiinţa Azi.

Într-o zi acest blog va dispărea! Ori, poate, doar se va transforma, va trece la un alt nivel evolutiv, într-o altă dimensiune. Pixelii pe care se înşiră gîndurile mele se vor… înălţa purtînd cu ei gînduri de pe o altă frecvenţă. Simplul fapt că mi-a venit să scriu rîndurile acestea ca din senin arată că ziua aceea o simt. E acolo. Aşteaptă. Deloc apropiată dar nici foarte depărtată. Ceva care trăieşte în acea zi aşteaptă să-i vină timpul. E un ceva frumos, minunat. Nu ştiu ce, cum şi în ce formă. Nici măcar nu mi se conturează încă. Dar simt că e acolo. Şi că aşteaptă.

După SARS, boala vacii nebune, aviară şi acum porcină, toate transformate, pe hîrtie, în pandemii apocaliptice care nu s-au petrecut niciodată (unii vor spune că nu s-au petrecut tocmai pentru că s-au luat măsuri de “prevenire”), iată că în centrul atenţiei suspiciunilor intră o altă boală: SIDA. Am găsit pe site-ul Descoperă un articol pe problema asta din care citez un fragment:

Indiscutabil, imunodeficienta exista. Atunci cand pacientii cu deficiente imunitare sunt expusi virusurilor sau bacteriilor mor de tuberculoza, de pneumonie, de surmenaj si salmonella. SIDA este asociata cu zeci de boli care nu sunt legate direct de ea. Nicio persoana nu a murit, propriu-zis, de SIDA.

Read the rest of this entry »

Am primit pe mail un link către un articol al lui Iulian Urban pe care vă invit să-l citiţi (dacă nu aţi făcut-o încă, chestiile astea se răspîndesc rapid prin mail) precum un contabil care citeşte facturile şi întocmeşte balanţa de venituri şi cheltuieli: matematic şi raţional, fără derapaje fanteziste şi emoţionale.

Personal privesc articolul cu unele reţineri deşi, după cum se desfăşoară evenimentele în jur, anumite lucruri spuse acolo tind să aibă greutatea unui adevăr. Ce mă face să am reţineri? Vocabula de început a titlului articolului: “DISCUŢIE INCENDIARĂ!” Unic, fenomenal, incendiar, incredbil, special etc. sunt “cîrligele” de agaţament utilizate în jurnalism şi reclamă (dacă v-aţi uitat măcar 5 minute la programele publicitare de prezentare a unui produs, ştiţi despre ce vorbesc) menite a “captura”, menţine şi implica emoţional privitorul/cititorul în universul oferit. Circumspecţia mi-a venit din inconfortul provocat de titlu şi de dezvăluirile din articol. Am avut senzaţia acută că sunt tras insistent de mînecă iar cînd am încercat să mă desprind uşor am fost apucat mai ferm. Dar cum nici negarea totală nu-mi stă în fire, am ales precauţia.
Read the rest of this entry »