Saturnianul

Posts Tagged ‘viitor’

Am primit pe mail un link către un articol al lui Iulian Urban pe care vă invit să-l citiţi (dacă nu aţi făcut-o încă, chestiile astea se răspîndesc rapid prin mail) precum un contabil care citeşte facturile şi întocmeşte balanţa de venituri şi cheltuieli: matematic şi raţional, fără derapaje fanteziste şi emoţionale.

Personal privesc articolul cu unele reţineri deşi, după cum se desfăşoară evenimentele în jur, anumite lucruri spuse acolo tind să aibă greutatea unui adevăr. Ce mă face să am reţineri? Vocabula de început a titlului articolului: “DISCUŢIE INCENDIARĂ!” Unic, fenomenal, incendiar, incredbil, special etc. sunt “cîrligele” de agaţament utilizate în jurnalism şi reclamă (dacă v-aţi uitat măcar 5 minute la programele publicitare de prezentare a unui produs, ştiţi despre ce vorbesc) menite a “captura”, menţine şi implica emoţional privitorul/cititorul în universul oferit. Circumspecţia mi-a venit din inconfortul provocat de titlu şi de dezvăluirile din articol. Am avut senzaţia acută că sunt tras insistent de mînecă iar cînd am încercat să mă desprind uşor am fost apucat mai ferm. Dar cum nici negarea totală nu-mi stă în fire, am ales precauţia.
Read the rest of this entry »

Muzicală doar. Zilele trecute, în timp ce făceam ordine printre cd-urile mele cu muzică am dat peste o compilaţie făcută de mine acum vreo 8 ani. Ce pusesem eu pe acel disc? Muzică transferată de pe discurile vinil ale tatălui meu. Muzică de prin anii ’60. Nici nu mai ştiam de ce pusesem acele melodii pe cd. Cînd l-am pus la combină, mi-am adus instant aminte de ce le salvasem. Erau melodiile care mi-au plăcut cel mai mult din toată colecţia tatei şi care mă purtau în atmosfera epocii acelor ani. Sper să vă poarte şi pe voi, mai ales că posedă şi un sunet aparte, specific acelei epoci: “sfîrîiturile” discului vinil, ca şi cum muzica e “preparată” pe măsură ce o asculţi. Vă las să vă “gătiţi” propriul meniu temporal :)
Read the rest of this entry »

N-am să dau prea multe amănute despre film fiindcă e proaspăt lansat (13 noiembrie) şi nu vreau să stric plăcerea celor care nu l-au văzut.

Introductiv, vă spun un lucru: nu vă luaţi după rezumatul făcut de site-urile multiplexurilor sau cele care prezintă evenimente cinematografice. Veţi fi induşi în eroare. Citez:

Un profesor academic cercetator deschide un portal spre o dimensiune paralela si ia legatura cu dublura lui, in incercarea de a impiedica profetia catastrofica prezisa de calendarul mayasilor

Nu are absolut nici o legătură cu modul în care se desfăşoară acţiunea filmului. Habar n-am de unde au scos aspectul ăsta. E aproape imposibil să fi existat în film şi să-l fi scos la montaj, fiindcă ar fi mai mult decît nişte scene tăiate, ar fi un alt scenariu practic.
Read the rest of this entry »

Ce-a ieşit din combinaţia asta a fost botezat Povestirile Saturnianului. Acolo veţi găsi proză sf, non-fiction dar şi poezii. Fie ele mai vechi sau mai noi. Îl doresc a fi în primul rînd un loc al fanteziei şi misterului, laboratorul de creaţie al lumilor holografice din mintea mea, dar şi al sentimentelor, filosofiilor, anatemelor şi (auto)judecăţilor.

Unele texte le ştiţi deja pentru că ele şi-au făcut aici o vreme veacul. Altele, nu. Cele care care se vor adăuga vor fi noi sau inedite. Vă urez lectură plăcută şi nu vă sfiiţi să daţi cu părerea.

Am revăzut aseară, a nu ştiu cîta oară, Contact. Pe lîngă faptul că este realizat după romanul cunoscutului om de ştiinţă şi scriitor Carl Sagan (pionier al exobiologiei şi promotor al programului SETI – Search for Extra-Terrestrial Intelligence), consider că filmul este un punct de referinţă al genului science-fiction, nu numai prin faptul că ne prezintă posibilitatea existenţei inteligenţei extraterestre sub o altă lumină decît cea clasică a genului (omuleţii gri), ci şi pentru introspecţia sa asupra puterii interioare a spiritului uman. Puterea aceea fantastică care ne face să credem cu tărie într-un vis, să îl urmăm indiferent dacă ceilalţi ne consideră nebuni sau nu şi, în cele din urmă, să trăim victoria supremă de a-l vedea transformat în realitate.

Aici apar nişte dileme. Cum putem şti că un vis devenit realitate, în care noi am crezut pînă în străfundurile fiinţei, a devenit cu adevărat realitate şi nu a fost creat de mintea, de conştiinţa noastră, tocmai pentru că ne-am dorit atît de mult să devină realitate?

Cum putem proba nouă înşine veridicitatea realităţii împlinirii unui vis în condiţiile în care, e demonstrat ştiinţific, mintea noastră are puterea de a crea realităţi inexistente pentru ceilalţi dar palpabile pentru sinele nostru, ba chiar poate extinde palpabilitatea şi către persoane din exteriorul eului?

Cum putem face diferenţa dintre iluzie şi realitate, cînd există realităţi care, deşi stabilite prin convenţii conceptuale clare, nu sunt percepute similar de toţi locuitorii planetei, fără excepţie?

Înainte de a răspunde fie şi la una din întrebările de mai sus, vă recomand să urmăriţi filmuleţul care urmează (are doar 10 minute). Veţi avea parte de o altă viziune asupra modului în care percepem lumea, Universul, pe Dumnezeu, iar sintagma am văzut cu ochii mei ar putea căpăta noi valenţe.