Saturnianul

În urmă nu cu mai mult de un an şi ceva, treceam indiferent pe lîngă cuplurile cu prichindei sau pe lîngă locurile de joacă din parcuri. Ba chiar mă scoteau din sărite agitaţia şi chiotele copilaşilor, mă “zgîriau” pe creier.

Însă de ceva vreme mă surprind mergînd pe stradă şi zîmbind picilor care abia au început să facă primii paşi şi se împleticesc de mîna mămicilor sau tăticilor, ori celor prea mici să meargă şi sunt ţinuţi în braţe. Şi mai surprins sunt că majoritatea îmi zîmbesc înapoi iar eu zîmbesc şi mai mult. O comunicare stranie pe care nu am mai experimentat-o pînă acum şi care mă face să mă simt bine. O stare de bine pe care, de asemenea, nu am mai experimentat-o.

Dar cel mai mult am fost surprins de mine însumi atunci cînd, în weekend-ul trecut, ducîndu-mă într-un complex comercial la cumpărături, m-am oprit în zona de fast-food să mănînc. Aproape fără să-mi dau seama m-am aşezat la o masă aflată în apropierea locului de joacă pentru copii (un castel gonflabil şi un ţarc plin de multe mingiuţe multicolore din cauciuc). M-am trezit stînd acolo vreme îndelungată, privind la prichindeii care se zbenguiau, sporovăiau şi chiuiau de mama focului. Iar atmosfera asta nu numai că nu m-a deranjat (deşi înainte aş fi fugit mîncînd pămîntul din zonă ) dar chiar mi-a agăţat un zîmbet pe buze care a tot stăruit.

E clar că se petrec schimbări în eul profund, o maturizare interioară, poate, născută din combinaţia sufletească a copilului, bărbatului şi omului din mine. Nu ştiu, nu pot să explic dar nici nu mă strădui. Ştiu doar că e ceva care îmi place, ceva de care mă bucur dar îmi insuflă, în acelaşi timp, o dorinţă de… mai mult.

Singurul lucru pe care-l regret e că n-am putut fi aşa încă de cînd era nepoţica mea un ghemotoc plin de vervă. Încerc apropierea asta acum, cînd mai are puţin şi împlineşte 7 ani, dar îi simt acea timiditate, reţinere, pentru că ea abia începe să mă cunoască. Ştiu, toate au un timp al lor. Dar acesta e unul puţinele lucruri care mi-aş fi dorit să se întîmple mai devreme. Se pare că oricît de puţine ar fi lucrurile ce ni le dorim să se întîmple mai repede nu ne oferă nici un avantaj, tot au timpul lor. Şi n-avem ce face decît să aşteptăm să se consume.

Nepoţica mea, la aniversarea celor 3 anişori

9 răspunsuri la “Un fel de… alt Eu!”