PostHeaderIcon Un fel de… alt Eu!

În urmă nu cu mai mult de un an şi ceva, treceam indiferent pe lîngă cuplurile cu prichindei sau pe lîngă locurile de joacă din parcuri. Ba chiar mă scoteau din sărite agitaţia şi chiotele copilaşilor, mă “zgîriau” pe creier.

Însă de ceva vreme mă surprind mergînd pe stradă şi zîmbind picilor care abia au început să facă primii paşi şi se împleticesc de mîna mămicilor sau tăticilor, ori celor prea mici să meargă şi sunt ţinuţi în braţe. Şi mai surprins sunt că majoritatea îmi zîmbesc înapoi iar eu zîmbesc şi mai mult. O comunicare stranie pe care nu am mai experimentat-o pînă acum şi care mă face să mă simt bine. O stare de bine pe care, de asemenea, nu am mai experimentat-o.

Dar cel mai mult am fost surprins de mine însumi atunci cînd, în weekend-ul trecut, ducîndu-mă într-un complex comercial la cumpărături, m-am oprit în zona de fast-food să mănînc. Aproape fără să-mi dau seama m-am aşezat la o masă aflată în apropierea locului de joacă pentru copii (un castel gonflabil şi un ţarc plin de multe mingiuţe multicolore din cauciuc). M-am trezit stînd acolo vreme îndelungată, privind la prichindeii care se zbenguiau, sporovăiau şi chiuiau de mama focului. Iar atmosfera asta nu numai că nu m-a deranjat (deşi înainte aş fi fugit mîncînd pămîntul din zonă :D ) dar chiar mi-a agăţat un zîmbet pe buze care a tot stăruit.

E clar că se petrec schimbări în eul profund, o maturizare interioară, poate, născută din combinaţia sufletească a copilului, bărbatului şi omului din mine. Nu ştiu, nu pot să explic dar nici nu mă strădui. Ştiu doar că e ceva care îmi place, ceva de care mă bucur dar îmi insuflă, în acelaşi timp, o dorinţă de… mai mult.

Singurul lucru pe care-l regret e că n-am putut fi aşa încă de cînd era nepoţica mea un ghemotoc plin de vervă. Încerc apropierea asta acum, cînd mai are puţin şi împlineşte 7 ani, dar îi simt acea timiditate, reţinere, pentru că ea abia începe să mă cunoască. Ştiu, toate au un timp al lor. Dar acesta e unul puţinele lucruri care mi-aş fi dorit să se întîmple mai devreme. Se pare că oricît de puţine ar fi lucrurile ce ni le dorim să se întîmple mai repede nu ne oferă nici un avantaj, tot au timpul lor. Şi n-avem ce face decît să aşteptăm să se consume.

Nepoţica mea, la aniversarea celor 3 anişori :)
diana

9 răspunsuri la “Un fel de… alt Eu!”

  • Escu zice:

    te inteleg perfect. mie imi plac copii cu bateriile scoase (adica dormind). cred ca e de la zgomotul in care traim in capitala asta imbacsita de zgomote si o poluare fonica ridicata. dar gasim leacul…mai la un nepot..ori la primul copil. suntem oameni si ne adaptam in timp

    Ultimul articol scris de Escu: evo_exterior_gallery_main_01en-us.jpg

    • Saturnianul zice:

      @Escu: Cum zic şi în articol, nu foarte demult şi mie îmi plăceau copiii numai cu bateriile scoase :D Acum îmi plac şi cînd funcţionează. Asta e marea schimbare.

      @bogdanic: Nu, nu e nevoie să-mi aminteşti :) Da, ştiu că vine din interior schimbarea. Dar oare ce s-a petrecut în interiroul meu de a avut loc această schimbare? Asta încerc să descopăr :D

      @Thornofrose: Mulţumesc pentru urare! :) Ai dreptate, copiilor le trece repede timiditatea. Cred că timiditatea e la mine şi ea simte asta…

      @Sufleţica: E, uite că acum afli! :D Mulţam pentru urare. O să încerc cu prăjitura, deşi n-aş vrea să o… “cumpăr” ;)

  • bogdanic zice:

    Ai surprins esentialul. Schimbarea asta vine din interior. Nu te poti forta sa-ti placa. Si cu atat mai mult nu poti forta o relatie cu ei pentru ca ei simt perfect ce se intampla cu tine.
    Sa-ti amintesc de tic-tic-tic? De albinute si polenizare?

    Ultimul articol scris de bogdanic: Sugestii şi reclamaţii fără condică

  • thornofrose zice:

    Sa-ti traiasca nepotica si sa te bucuri de ea! Nu cred ca exista un anume timp sa te apropii de un copil. Copiilor le trece rapid timiditatea si apropierea devine indata foarte fireasca.

    Ultimul articol scris de thornofrose: Yesss! Bravoo Barçaaa!

  • sufletica zice:

    ete bre…io acum aflu ca esti unchi?a? sa-ti traiasca nepotiza si incearca sa o scoti mai des la o prajiturica sa vezi atunci apropriere :d

    Ultimul articol scris de sufletica: Povestiri din pădurea verde

  • LiaLia zice:

    Dragule, să-ţi trăiască nepoţica! Eu zic să nu te mai stresezi să afli CE s-a schimbat în tine, just enjoy :) Mie copiii mi-au plăcut întotdeauna. Şi ei pe mine. Şi nu doar cei f mici şi haioşi. De 12 ani dau meditaţii copiilor la emgleză şi uneori română. Fără să exagerez, cele mai multe lucruri le-am învăţat de la ei şi cu ei. Dacă îi iei aşa cum sunt, dacă eşti firesc şi nu consideri că trebuie să “te pui la mintea lor”, se vor apropia foarte mult. Trust me on this :)

    Ultimul articol scris de LiaLia: Noi aventuri cu Frieda şi nu numai

    • Saturnianul zice:

      @LiaLia: Mulţumesc mult Lia :) O să mă strădui să fac cum pot mai bine ca să mă apropii de copii. Şi probabil că ai dreptate, nu trebuie să mă stresez prea mult să aflu ce s-a schimbat, ci să mă bucur. De fapt, asta şi fac. Am şi avut o experienţă cu un copilaş de vrei 2 ani. Şi m-am simţit mai în largul meu cu niciodată nu m-am mai simţit în preajma unui copil :)

  • Aimee zice:

    Eeii, si tu acum..”oare ce s-a petrecut in interiorul meu?”- cata inocenta :d Intra tu pe interior un pic si sigur vei gasi raspunsul ;)
    Si da, sa-ti traiasca nepotica – frumusica foc! Nu te stresa in ce priveste legatura cu ea – conexiunea se va face simplu si firesc daca esti natural, cum spunea si LiaLia. Copiii sunt teribili la chestii de intuitie si naturalete, te uimesc mereu cu cate ceva.
    Succes! :)

    Ultimul articol scris de Aimee: La puterea UNU

    • Saturnianul zice:

      Aimee, mulţămiri pentru urare. Ştiu că te uimesc mereu cu ceva. Am constatat asta de ceva vreme de cînd îi urmăresc cu atenţie :)
      Moamă, ce recomandare îmi faci: să intru în interior. Păi am intrat, dar încă nu m-am dumirit ce s-a schimbat aşa profund. Cred că-i de la vîrstă dom’le! :D

Lasă un răspuns

CommentLuv badge
Caută pe planetă
Abonamente pentru Saturn

RSS Articole

RSS Comentarii

Abonare prin email

 

Sănătate din farmacia naturii
Ascultă Radio Whisper
Radio Whisper | RadioWhisper.com
Extratereştrii sunt alături de
Campanie umanitară
Sateliţi
Memoria planetei
Statisticăraie


eXTReMe Tracker