Saturnianul

Arta avangardistă are un viitor strălucit în România. “Mioriţa” pornografică a lui Dumitru Gorzo, căluţul roz cu buci naziste, Iuda cu penisul erect din cauză de ştreang prea fest pe grumaz şi România-vagin (cumva cam are dreptate autorul ) vor deveni simple fîsîieli ale obsesiilor ce se bălăcesc în străFUNDurile materiei cenuşii, atunci cînd dezinhibaţii artişti români (hai să fim noi promotorii!) cu dotare inghinală de peste cinşpe centimetri în erecţie vor avea ocazia să verniseze în premieră mondială primul viol live ca formă de artă contemporană.

Cei mai curajoşi şi care n-au lăsat să moară inocenţa copilului din ei, probabil se vor adresa şi celor mici prin demonstraţia pe viu a unui emoţionant moment de pedofilie prezentat într-o lumină tandră şi romantică, aşa cum numai ochii şi sufletul unui artist desăvîrşit pot să-l vadă. Dacă pînă în acel moment veţi fi considerat violul şi pedofilia nişte perversiuni macabre ce se pot naşte doar în capetele unor frustraţi şi dereglaţi mintal, le veţi vedea, în sfîrşit, la adevărata lor valoare revelată celor mulţi de către puţinii aleşi cărora li se dezvăluie: ele sunt o formă de exprimare artistică.

Veţi avea ocazia unică de a aplauda la scenă deschisă opera de artă vie Siluirea lui Venus unde asistenta artistului, o femeie mlădioasă, cu ţîţe tari şi buci ferme, cît mai apropiată de perfecţiunea trupească a zeiţiei, va fi supusă copulaţiei în ciuda numeroaselor sale împotriviri iar strigătul orgasmului nedorit vă va traversa fiinţa precum un fior de plăcere şi admiraţie faţă de artistul aflat pe culmile carierei sale.

Desigur, v-aţi dat seama că ceea ce am scris eu este un scenariu dus la extrem dar pe care, ţinînd cont de ceea ce a ajuns să fie numit artă, nu îl văd foarte departe de ziua în care va deveni realitate.

Vreau să fiu înţeles clar! Nu sunt un puritan ce afişează o falsă cuminţenie şi ruşine. Nu privesc sexul ca pe ceva murdar, am propriile fantezii erotice, îmi place să dezbrac din priviri reprezentantele sexului frumos care îmi scurmă imaginaţia, am discuţii colorate şi mi-o bag peste tot (verbal doar) atunci cînd ştiu că se poate, în special cînd sunt de unul singur. E uman şi normal în anumite limite şi nu înseamnă că eşti un pervers.

Prin urmare, înţeleg că orice individ poate avea frustrările, obsesiile şi fantezile sale erotice pe care simte nevoia să şi le exprime, uneori public. Dar n-am să înţeleg niciodată (şi cu atît mai puţin să accept) de ce aşa ceva trebuie ridicat la rangul de artă şi finanţat din bani publici ca fiind operele unor intelectuali. Sunt convins că orice boschetar cu minim talent la desen poate reproduce un penis în erecţie. Pe care dacă-l ataşează de reprezentarea unui Iuda se cheamă că a făcut artă şi este ‘telectual, nu? Doar că n-a avut norocul să facă Academia de Arte şi să fie remarcat de domnul Patapievici.

Misiunea Institutului Cultural Român este promovarea culturii şi civilizaţiei naţionale în ţară şi în afara ei. Creşterea vizibilităţii valorilor culturale româneşti în lume constituie scopul principal al activităţilor desfăşurate de ICR. (Sursa: Institutul Cultural Român)

Altceva nu prea suntem în stare să facem pentru a oferi vizibilitate României în lume. Dar penisuri în erecţie putem să facem. Tot suntem noi un popor căruia îi cam place să o frece. Iată că ne-am făcut şi un simbol pe care să-l frecăm. Vă doresc multiple succese domnule Patapievici în eforturile de promovare a adevăratelor şi erectelor valori ale culturii şi civilizaţiei naţionale.

Ars gratia artis.

3 răspunsuri la “Violul ca formă de artă avangardistă”